Beneficii pentru părinți în 2024. Cum pot să primească 1.500 de lei de la angajator
Beneficii pentru părinți în 2024! Anul acesta, începând cu luna ianuarie, familiile pot beneficia de o deducere fiscală de până la 1.500 de lei. Acești bani vor fi rambursați de către angajator. Această măsură de sprijin familial a fost propusă de unul dintre partidele politice românești. Vezi mai jos informațiile.
Anul acesta a intrat în vigoare o măsură de sprijin pentru familie. Măsura fusese propusă anterior de reprezentanții partidului UDMR. Prin intermediul acestei măsuri, părinții pot avea posibilitatea de a acoperi costurile de creșă și grădiniță. Suma ajunge până la 1.500 de lei, iar banii sunt rambursați de angajatori. Însă, există o serie de criterii care trebuie respectate pentru această deducere fiscală.
Potrivit unui comunicat al partidului politic din România, suma pe care angajatorul o plătește către părinte (care are calitate de angajat) nu poate să depășească 33% din salariul brut al angajatului. De altfel, pentru suma respectivă nu se va datora impozit pe venit, dar nici contribuții de asigurări sociale sau de sănătate.
Beneficii pentru părinți în 2024 – deducere fiscală de până la 1.500 de lei din partea angajatorului
De asemenea, această deducere fiscală poate fi solicitată de un singur părinte. În condițiile în care părintele respecti are mai multe locuri de muncă, va trebui să declare că nu a beneficiat de această deducere fiscală din alt loc. Există și o cerință în cazul companiei angajatoare. Aceasta nu poate oferi o sumă rambursabilă mai mare de 5% din fondul de salarii. Vă redăm o parte din comunicatul de presă.
„Este important de subliniat că suma plătită angajatului nu poate depăşi 33% din salariul brut al acestuia, iar pe această sumă nu se datorează impozit pe venit, nici contribuţii de asigurări sociale sau de sănătate. Deducerea fiscală poate fi solicitată doar de unul dintre părinţi, iar în cazul în care părintele are mai multe locuri de muncă, trebuie să declare că nu a beneficiat de această facilitate la celălalt loc de muncă. În cazul companiei angajatoare, suma rambursabilă în acest scop nu poate depăşi 5% din fondul de salarii al întreprinderii”, a declarat Ödön Szabó, vicepreşedintele grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor.
Măsura de sprijin familial fusese inițiată în 2019, apoi anul următor a fost promulgată. În vigoare a intrat începând cu anul 2024. Legea face parte dintr-un pachet de măsuri prin care se oferă sprijin familiilor. Deputatul din județul Bihor a precizat faptul că, prin această măsură, se dorește oferirea unui ajutor părinților pentru a reveni pe piața muncii.
„Scopul nostru este să ajutăm părinţii să revină pe piaţa muncii şi să uşurăm povara financiară a acestora legată de costurile de creşă şi grădiniţă ale copiilor. Este important ca aceştia să beneficieze de un mediu sigur, să înveţe în limba maternă şi în condiţii adecvate încă din primii ani de grădiniţă. Aşadar, vom continua să sprijinim orice iniţiativă care să servească binele familiilor şi să ajute la stabilirea unui echilibru între munca şi viaţa personală a părinţilor”, a mai precizat deputatul, conform observatornews.ro.
Sursă foto: colaj Pixabay