Ben Affleck, surprins în compania fostei soții! Gestul actorului întărește ipoteza unui divorț iminent între el și Jennifer Lopez
Zvonurile privind divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Aflleck au fost alimentate și mai mult chiar de către celebrul actor. Gestul făcut de încă soțul cântăreței i-a luat prin surprindere pe fani și a ridicat multe semne de întrebare. Divorțul dintre Ben Affleck și Jennifer Lopez pare să fie iminent.
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au cunoscut în 2001 pe platourile de filmare ale filmului „Gigli”. În 2002, și-au anunțat logodna, dar apoi s-au despărțit. În mod surprinzător, în 2021, celebra artistă a reluat povestea de dragoste cu Ben Affleck. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2022. Căsnicia lor, însă, se pare că ar fi ajuns la final. Speculațiile în ceea ce privește divorțul au început să apară în momentul în care Jennifer Lopez, în vârstă de 54 de ani, și-a făcut apariția la Gala Met 2024 singură.
Ulterior, artista a făcut un anunț public în care mărturisea că nu traversează cea mai bună perioadă din viața ei și că este nevoită să-și anuleze concertele. A ținut să specifice că vrea să petreacă timp cu familia ei. Iar, acum, Ben Affleck pune paie pe foc! Actorul a fost surprins recent în timp ce se plimba alături de Jennifer Garner, fosta lui soție. Cei doi nu erau singuri, ci împreună cu mama lui Ben Affleck. Soțul lui Jennifer Lopez părea abătut și secat de energie din cauza ultimelor evenimente. Actorul face orice să stea cât mai departe de soția sa. Își petrece timp cu toată lumea, mai puțin cu ea.
În tot acest timp, Jennifer Lopez se afla împreună cu fiica pe care o are din căsnicia cu Marc Anthony. Cele două au fost surprinse într-un magazin de cosmetice, din Beverly Hills, California. Artista a afișat un zâmbet larg și părea să mascheze problemele cu care se confruntă în căsnicie.
Și gestul făcut de Jennifer Lopez întărește ipoteza unui divorț iminent
Aflată într-o situație fără scăpare, Jennifer Lopez a reușit să întărească zvonurile unui divorț iminent. Celebra artistă a făcut un anunț neașteptat. A decis să anuleze turneul de vară, „This Is Me… Live”. Reprezentanţii Live Nation au anunţat că artista are nevoie de o pauză pentru a fi alături de „copiii ei, familia şi prietenii apropiaţi”, potrivit Reuters.
Nu a durat mult și Jennifer Lopez a rupt tăcerea. Cântăreața le-a mărturisit fanilor că este complet devastată pentru că i-a dezamăgit: „Vă rog să ştiţi că nu aş fi făcut acest lucru dacă nu aş fi considerat că este absolut necesar. Promit că mă voi revanşa faţă de voi şi vom fi din nou cu toţii împreună”, a dezvăluit Jennifer Lopez.
Recent, însă, potrivit tabloidelor de peste Ocean, se pare că artista ar fi angajat un PR care să o ajute în gestionarea zvonurilor referitoare la divorțul de Ben Affleck: ”A angajat un PR de criză pentru a o ajuta să navigheze prin divorț. Este de așteptat ca Laura Wasser să se ocupe de acest divorț. Laura a fost avocatul care a mediat divorțul lui Ben cu Jennifer Garner și a reprezentat-o pe J. Lo în divorțul ei cu Marc Anthony. Așa că există o istorie de ambele părți”, au dezvăluit persoane apropiate pentru In Touch .