Beinur e haios, la câteva zile după ce a fost împușcat în cap: ”Puteam să-i bag pistolul în fund!”
S-a născut într-o zodie norocoasă. Cel puțin așa susține Nuredin Beinur, la câteva zile după ce Tibi Ștefan a descărcat șase gloanțe de cauciuc în el, unul lovindu-l chiar în cap. Și e argumentată afirmația! Urmele se văd, fără doar și poate, în ciuda ochelarilor fumurii pe care nu-i coboară de pe ochi. Beinur rememorează clipele prin care a trecut, dar acum, la rece, spune și ce i-ar fi făcut agresorului, dacă l-ar fi prins după ce a descărcat arma. CANCAN.RO vă prezintă un interviu în exclusivitate.
Masă generoasă la Mandaloun, cu Nuredin Beinur în centrul atenției. E plin de viață, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat în urmă cu doar câteva zile. Atunci când șase gloanțe l-au lovit în plin. Urmele „războiului” se văd pe chipul lui.
Ascunde, în spatele ochelarilor fumurii, ditamai vânătaia. Are chef de vorbă… ”Mă simt foarte bine, sunt sănătos, îi salut pe toți prietenii mei care au fost alături de mine și care m-au sunat de peste tot și vreau să le transmit, prin intermediul dumneavoastră, că sunt bine. N-am nicio problemă și…cum mă vedeți”, sunt cuvintele de start ale lui Beinur.
Beinur: ”Aș vrea să nu-mi iasă în față, e ca și cum o caută!”
Spune că a mai trecut prin astfel de momente, ”o grămadă de probleme de-a lungul anilor, dar Cel de Sus mă iubește”. L-a iubit și pe agresor, Tibi Ștefan, pentru că Beinur nu l-a prins, deși a încercat, la scurt timp după ce a deschis focul.
”Dacă-l prindeam, nu se știe ce se putea întâmpla. În momentele alea, când știi că ești împușcat, nu știi cu ce gloanțe a tras, probabil, am zis că o fi glonț adevărat, am stat tare, am fost puternic, am stat pe picioarele mele, nu am căzut o secundă.
După care am văzut taxiul cum demara și m-am urcat și eu într-o altă mașină la un prieten al meu și am ajuns pe picioare la spital. În cazul de față, dacă e să spun, puteam să i-l bag în fund (pistolul, n.r.), dacă el putea să mă împuște pe mine și să nu i se întâmple nimic”, zice Nuredin Beinur.
(NU RATA: PRIMELE & SINGURELE IMAGINI CU FAIMOSUL BEINUR DUPĂ CE A FOST ÎMPUȘCAT!)
Nu a depus plângere împotriva lui Tibi Ștefan și nici nu o va face. În schimb, îl atenționează.
”Aș vrea să nu-mi iasă în față. Că știi cum e, îți iese în față, e ca și cum o caută. Sunt genul ăsta de băiețași care vor să ia bătaie de la șmecheri pentru a putea fi plătiți și să devină și ei, cu banii noștri, șmecheri, că așa e în limbajul ăsta de acum”, sunt câteva dintre mărturisirile făcute de Nuredin Beinur în interviul video pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.