Patronul Stelei s-a reintors la firma cu care a colaborat cel mai bine in privinta securitatii sale.
La inceputul anului 2009, firma de paza si protectie BGS lua o decizie neasteptata si cerea in instanta demararea procedurilor de faliment la clubul Steaua pentru neplata unor datorii de aproximativ doua miliarde de lei vechi. Sub presiunea procesului, patronul Gigi Becali a stins litigiul, achitand suma restanta. Apoi, pentru paza personala, dar si de la arena din Ghencea a incheiat contracte cu mai multe firme specializate. Niciuna dintre acestea nu s-au ridicat insa la standardele asteptate de latifundiarul din Pipera. La sfarsitul lui 2009, in conditiile in care razboiul cu fanii „ros-albastrilor” a devenit din ce in ce mai dur, finantatorul Stelei a hotarat sa reia colaborarea cu cei de la BGS. Conform surselor CANCAN, societatea condusa de Bogdan Oprea nu era foarte dornica sa il aiba pe Becali printre clienti si i-a cerut acestuia o suma uriasa, 1,2 milioane de euro, in ideea in care ea nu va fi acceptata. Spre surprinderea celor de la BGS, europarlamentarul a fost de acord: „E OK, batem pal-ma”. Contactat de CANCAN, patronul firmei de paza amintite a confirmat reluarea par-teneriatului cu bossul din Ghencea: „Acum doua, trei luni am ajuns la o noua intelegere cu cei de la Steaua despre care nu pot sa dau detalii financiare. Am trecut peste problemele din trecut”, a spus Oprea.