Bogatii Romaniei ar putea fi obligati sa cedeze anual 1% din avere, bani care ar urma sa fie virati la bugetul de stat. Gigi Becali zice c-ar plati bucuros acest bir, in timp ce alti oameni de afaceri se opun categoric.
Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR) a finalizat marti proiectul de lege privind introducerea taxei de solidaritate, actul normativ stipuland ca aceasta taxa va fi platita de persoanele fizice care detin locuinte, terenuri, avioane, elicoptere si ambarcatiuni a caror valoare insumata depaseste 450.000 de euro. „Eu sunt primul de acord sa platesc aceasta taxa de unu la suta. Pac, 500 de milioane de euro, deci unu la suta inseamna ca dau cinci milioane de euro, ii platesc cu draga inima”, a spus Gigi Becali, citat de Pro TV. Spre deosebire de el, cei mai multi oameni de afaceri nu sunt de acord cu aceasta idee si spera ca Parlamentul va respinge proiectul la toamna. „Sper sa nu ajungem la aceasta situatie, legea sa nu ma poata obliga sa platesc ceva ce consider o aberatie”, a declarat milionarul Ioan Niculae.