Scene nemaivăzute vreodată în România, care au fost filmate în urmă cu puțin timp. Clanul Sportivilor și-a stabilit șeful zonal, ca între mafioți, după o bătaie de numai câteva secunde. Bebino i-a dat “interval” celebrului Bibiloi și l-a răpus sub un potop de pumni, iar CANCAN.RO este singurul site care a avut acces la imagini + amănunte la care nici serviciile secrete nu au ajuns! (CITEȘTE ȘI: Noul șef al Bercenarilor i-a ”fugărit” prin oraș pe membrii Brigăzii Bibiloi + a celebrat răfuiala la ziua”Bodyguardului lui Dumnezeu”)
Doi membri ai grupării „Sportivilor”, celebrul Bibiloi și bodyguard-ul Bebino, și-au dat azi „interval”, adică au stabilit să se bată cu mâinile goale, regulile fiind următoarele:
1. Să nu aibă arme asupra lor;
2. Să nu intervină niciunul dintre martori;
3. Câștigă primul care îl doboară pe celălalt în bătaie.
Cei doi s-au tot amenințat în ultima vreme pe rețelele de socializare și au stabilit într-un final să se bată, să vadă care este mai bun. Astăzi și-au dat „interval” în Parcul Văcărești, vizavi de Rin, într-o zonă în care e un teren viran și nu sunt camere de filmat. Inițial, stabiliseră să se bată pe un stadion și, pentru că era posibil să fie filmați, au decis s-o facă în Parcul Văcărești.
Arbitrul este fostul boxer Herghelegiu, iar imaginile cu lupta au ajuns la CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, la scurt timp după potopul de pumni. La bătaie au asistat 200 de martori, 100 din partea lui Bibiloi și ceilalți 100 aduși de Bebino. Cel din urmă l-a răpus pe Bibiloi în doar patru secunde, spre surprinderea spectatorilor. Mai mult decât atât, Bibiloi este unul dintre liderii zonali ai grupării „Sportivilor”, implicat în foarte multe afaceri de sector.
Bebino este fiul bodyguard-ului Joe, cunoscut în oraș drept bodyguard la cârciumi de lux.
În lumea interlopă, acum, într-o astfel de situație, practic, se spune că învingătorul, Bebino, i-a „luat gradele” lui Bibiloi, iar din acest moment, Bebino este jupânul pe zona lui Bibiloi. (VEZI ȘI: Sexy-fiica interlopului Talanu de la Brăila s-a cuplat cu un “pantofar” din Vâlcea)
Nicușor Dumitrescu, cunoscut drept Bibiloi, a fost eliberat condiționat, anul trecut. “Bibiloi a ieșit de la pușcărie înainte de Paște și intenționează să preia controlul asupra cartierului Berceni. Ar fi început, deja, să-și delimiteze zona de domnie cu Restaurantul «Nașul și finul» de la Casino-ul din Sun Plaza.
Recent, a fost peste Cristi Calu, care se afla cu copiii lângă el, și i-a cerut taxă de șmecherie. Cristi Calu a apelat la Mircea Nebunu, că sunt buni prieteni. Nebunu a venit cu brigada pregătită de măcel, înarmată până în dinți, să-l pună la punct pe Bibiloi!
Acum, Nebunu i-a dat și interval, vrea să se bată cu Bibiloi bărbătește, parte în parte. Bibiloi a amânat, pentru moment confruntarea, dar a jurat răzbunare”, au precizat surse din Clanul Sportivilor pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, urmează să prezinte motivul de unde a plecat conflictul din interiorul grupării Sportivilor, dar și alte detalii!