Bebino are liber! Interlopul a scăpat de arestul la domiciliu. Ce au decis magistrații
După un an, Bebibo a scăpat de arestul la domiciliu. Deși dosarul în care este cercetat este departe a fi încheiat, interlopul a primit liber. Se pare că magistrații au decis ca măsura arestului la domiciliu să fie înlocuită cu aceea a controlului judiciar.
Astfel, Marius Emil Alecu, alias Bebino, este de acum liber și se poate întoarce la activitățile sale, care, cel puțin înainte de arest, nu erau tocmai în pas cu legea. Deși a scăpat de arestul la domiciliu, Bebino a fost plasat sub control judiciar, ceea ce înseamnă că trebuie să se supună în continuare unor reguli. (CITEȘTE ȘI: BEBINO A ÎNCINS GRĂTARUL ÎN CURTEA CASEI ÎN CARE S-A MUTAT DE CURÂND. BODYGUARDUL VIP-URILOR I-A FOST INVITAT)
„Dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu luată împotriva inculpatului Alecu Emil Marius cu cea a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei. Pe timpul cât se află sub control judiciar, obligă inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu părăsească teritoriul României.”, au decis magistrații de la Tribunalul București.
Bebino, tentativă de omor
Bebino este cercetat pentru tentativă de omor, după ce anul trecut a fost protagonistul unui conflict sângeros. În luna ianuarie a anului trecut, lumea interlopă a fost zguduită de un măcel între clanuri. Actorii principali au fost Bebino și Cezar Petcu, zis Joe. ( VEZI ȘI: ”MĂCELARUL” LUI BEBINO, IMPLICAT ÎNTR-UN INCIDENT VIOLENT ÎN PENITENCIAR. CEZAR PETCU A FOST ÎNJUNGHIAT DE ALT DEȚINUT)
Sandalul a izbucnit de la traficul de droguri și zonele de influență disputate de clanul Rinu și gruparea Sportivilor. În urma confruntării sângeroase, Bebino a ajuns la spital, de unde a fost ridicat de polițiști pentru a fi cercetat pentru tentativă de omor.
Cezar Petcu a dispărut imediat după scandal, însă câteva zile mai târziu s-a predat și a fost condamnat la 6 ani și 8 luni, pentru tentativă de omor.