Situația în Capitală nu este tocmai roz. La spitalul ”Marius Nasta”, unul dintre cele mai importante în lupta anti-Covid, nu mai există decât un singur pat liber la Terapie Intensivă. Anunțul a fost făcut de managerul spitalului, medicul Beatrice Mahler.
Medicul Beatrice Mahler a anunțat deja cu o zi în urmă că la secția ATI din Institutul Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta“ numărul celor care ajung cu forme grave crește accelerat. Astfel că în spital, la secția ATI mai era un singur pat liber în dimineața de luni.
În același timp, medicul a explicat și de ce, deocamdată, în secția COVID-19 nu sunt încă mulți pacienți internați.
„La Marius Nasta, în secția COVID, lucrurile nu stau rău, nu sunt foarte mulți pacienți internați, suntem la o capacitate de aproximativ 30% din paturi ocupate în secție, însă în secția de Terapie Intensivă, unde, e adevărat, sunt mai puține locuri, mai avem un singur pat liber”, a declarat managerul spitalului, Beatrice Mahler la un post de televiziune.
Media de vârstă a celor internați în prezent la „Marius Nasta” este în jur de 60 de ani, „pacienții având între 52 și 76 de ani”, a mai precizat Mahler.
„În România avem tot mai frecvent mesaje de la spitalele care tratează pacienții COVID-19 că sunt pacienți tineri în secțiile de Terapie Intensivă și în secțiile spitalului, pacienți care încă, din păcate, nu cred în existența acestui virus. Ultimele date indică faptul că vaccinurile existente în acest moment și care sunt disponibile și în România, două dintre ele, oferă 95% protecție pentru formele severe de boală”, a explicat medicul Beatrice Mahler.
Sursa foto: Arhiva Cancan