Baze Ilijoski isi face mea culpa in fata lui Ovidiu Sabau. Vezi ce ii transmite antrenorului si ce le promite suporterilor
Acuzat ca l-ar fi injurat pe Ovidiu Sabau in momentul in care a fost schimbat cu Nemanja Milisavljevic, la inceputul reprizei a doua, Baze Ilijoski a tinut sa clarifice lucrurile. „Imi doresc foarte mult sa inscriu, sa-mi ajut echipa sa urce cat mai sus in clasament si sa rasplatesc increderea care mi-a fost acordata. Chiar am visat ca voi inscrie inaintea meciului cu Petrolul si eram convins ca o voi face. De aici vine si frustrarea mea in momentul schimbarii. Reactia mea a fost o descarcare pentru evolutia mea pana in momentul schimbarii, deoarece imi doream mai mult de la acel meci. In niciun caz nu m-am adresat antrenorului, nu mi-as putea permite”, a explicat Ilijoski pentru CANCAN. Atacantul care a marcat pana acum doar in Europa League promite ca va sparge gheata si in Liga I: „Am in continuare incredere in mine si le promit suporterilor ca ii voi face fericiti. Daca mi se va oferi o sansa, cred ca voi inscrie chiar in urmatoarea etapa, cu CFR Cluj”, a mai spus macedoneanul.