Bătaie în sala de cinema, în ajunul Crăciunului. Bucureștencele și-au împărțit pumni la intrarea în sală după ce nu au respectat rândul
Vineri, 22 decembrie 2023, au avut loc scene desprinse din vestul sălbatic într-un cinematograf din București. 4 persoane s-au luat la bătaie pe motiv că nu s-a respectat rândul pentru intrarea în sală.
Vineri, 22 decembrie 2023, polițiștii Secției 22 din București au fost sesizați prin apel la 112 de către o persoană, pentru a interveni într-un conflict dintr-o sală de cinema din sectorul 6. Din primele informații, se pare că mai multe persoane au început să-și adreseze injurii și să se îmbrâncească din cauza faptului că nu s-a ținut cont de ordinea de intrare în sală. Conflictul a început după ce două femei au început să se agreseze reciproc.
Bătaie ca-n filme într-un cinematograf din București
În acel moment, în încercarea de a aplana conflictul, patru bărbați, din două grupuri diferite, au intervenit, însă, la rândul lor, au sfârșit prin a se agresa fizic. Din fericire, niciun bătăuș nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În acest sens, cercetările sunt continuate de către Secția 22 de Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
„La data de 22 decembrie 2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 22 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 22.30, prin sistem 112, de către o persoană, cu privire la faptul că, în interiorul unui cinematograf, din Sectorul 6, are loc un conflict între mai multe persoane. Deplasându-se cu operativitate la adresă, poliţiştii din cadrul subunităţii au depistat patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 28 de ani, implicate în eveniment. Din primele cercetări, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, bazat pe faptul că nu este respectat rândul pentru intrarea în sală, două femei s-ar fi agresat fizic, reciproc”, informează Poliţia Capitalei.
Citește și: E JALE MARE ÎN MALL-UL PARKLAKE! AU MERS LA CINEMA, UNDE S-AU ÎNJURAT, ÎMBRÂNCIT ȘI…