Bat clopotele de nuntă în showbiz! Un cunoscut artist și-a cerut în căsătorie partenera. „Cel mai așteptat DA din viața mea”

Publicat: 06/12/2022 | 11:36
Foto: Pexels

După o căsnicie eșuată, Alin Oprea este gata să își mai încerce norocul, încă o dată. Se pare că fostul membru al trupei Talisman și-a găsit aleasa și a pus marea întrebarea. Așa cum era de așteptat răspunsul a fost un mare „Da”. Acum, artistul și partenera sa se pregătesc de nuntă și în curând vor anunța data marelui eveniment.

Alin Oprea pare că și-a găsit fericirea în brațele iubite sale, Medana. Cei doi formează un cuplu de câțiva ani, iar acum sunt gata să ducă totul la nivelul următor. Cântărețul a dat uitării experiența neplăcută a fostei căsnicii și nu a mai stat mult pe gânduri. S-a așezat în genunchi, și-a cerut partenera în căsătorie și este gata să întemeieze o familie alături de ea. Anunțul cel mare a fost făcut și pe rețelele sociale, iar cei doi au primit numeroase felicitări.

„Cel mai așteptat DA din viața mea! Logodna se încheie în ceruri și se sfârșește pe pământ.”, a fost mesajul postat de Alin Oprea.

Alin Oprea este extrem de fericit și mulțumește universului pentru că i-a scos-o în cale pe Medana. Cei doi s-au întâlnit prin intermediul unui prieten comun și nu a durat mult până când și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru altul.

„Ar fi trebuit, aparent, să se schimbe în foarte rău viața mea, după dorințele unora. Cu siguranță că acolo sus planurile au fost cu totul altele și mi-a dat Dumnezeu o altă viață, un alt început. E foarte greu să se dărâme tot ce ai făcut o viață întreaga și să o iei de la zero. N-am găsit-o, ne-am găsit reciproc.

Noi ne-am găsit într-o localitate, iar mai apoi ne-am întâlnit la un prieten comun undeva în Ardeal. A fost magic în sensul că atunci când ne-am privit pentru prima oară a fost o lumină între noi. Sentimentul că ne știm dintotdeauna, că am mai trăit cândva împreună. Eu am simțit că așteptam de o viață întreagă să vină aproape de mine un asemenea suflet.”, declara artistul.

Alin Oprea și Medana. Foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: ALIN OPREA RUPE TĂCEREA CU PRIVIRE LA AMANTLÂCUL ÎN CARE A FOST IMPLICATĂ FOSTA LUI SOȚIE. ACUZAȚII GRELE: ”ACELA A FOST MOMENTUL ÎN CARE MI-A FOST LUAT TOT «UNIVERSUL»”)

Alin Oprea și Medana, o relație fericită

Alin Oprea și Medana se iubesc de ceva timp. Deși în prezent relația lor este roz, lucrurile nu au stat mereu așa. Atunci când Medana le-a întâlnit pe artist era un om  trist și grav „avariat” după despărțirea și scandalul cu fosta soție. Însă, Medana i-a fost alături și l-a ajutat să se ridice și să se schimbe.

„Când eu l-am întâlnit pe Alin, am cunoscut un om trist, un om devitalizat, un om neîmplinit și cu multe regrete. Un om cu o mare capacitate de sacrificiu, capabil să renunțe la el pentru binele celor dragi. Prima mea dorință a fost să aduc îmbunătățiri în viața lui și să îl pun în prim-plan. Avea o mentalitate rigidă și credea că viața lui nu mai poate fi schimbată în vreun fel.

Primul aspect la care am lucrat împreună, a fost eliminarea definitivă a alcoolului din viața sa. Spre surprinderea mea, a fost mult mai ușor decât mi-am imaginat, deși eram sceptică la început.”, declara Medana, în urmă cu ceva timp.

(VEZI ȘI: CE DECIZIE RADICALĂ A LUAT ALIN OPREA RECENT. ARE LEGĂTURĂ CU FOSTA SOŢIE: „NU VA RĂMÂNE AȘA”)