Bat clopotele de nuntă în showbiz-ul românesc! Carmen Negoiță a fost cerută de soție de iubitul american. „Sunt foarte fericită”

Publicat: 26/09/2021 | 21:43

Bat clopotele de nuntă în showbiz-ul românesc. Carmen Negoiță a anunțat că a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei și a spus un mare „DA”. Cei doi își vor uni destinele în curând.

Carmen Negoiță este câte se poate de fericită, după divorțul de Ionuț Negoiță aceasta iubește din nou și este gata să facă pasul cel mare. Concurenta de la „Bravo, ai stil” a fost cerută în căsătorie de iubitul său și a dat vestea cea mare chiar în platoul emisiunii. (CITEȘTE ȘI: MOMENTE DE PANICĂ LA BRAVO, AI STIL! CARMEN NEGOIŢĂ A PĂŢIT-O PE SCENĂ, LA KANAL D)

Iubitul ei a pregătit totul ca la carte și a cerut-o chiar de ziua ei de naștere. Acesta a ascuns inelul în cadoul pe care îl pregătise, iar apoi a pus întrebarea. Carmen Negoiță nu a stat pe gânduri și a spus imediat „da”

„Mi-a dat o cutie mare cu un cadou de ziua mea. Am deschis vreo 7 cutiuțe de diferite mărimi și la final a rămas o cutie mică, roșie, și în ea era inelul. Mi-a zis: «Vrei să fii iubita mea toată viața?» Sunt foarte fericită în plan personal“, a povestit Carmen Negoiță, în platoul emisiunii „Bravo, ai stil”.

Carmen Negoiță, despre relația cu actualul partener

Carmen Negoiță a mai mărturisit că relația actuală merge foarte bine, mai ales pentru că și-a schimbat abordarea. Aceasta a spus că a învățat din fostul mariaj de 11 ani pe care l-a avut cu Ionuț Negoiță și nu va mai repeta aceleași greșeli.

„În căsnicia asta nu o să mai tărăgănez 11 ani. În prima căsnicie, dacă era să divorțez, trebuia să divorțez după primii doi ani! Am rămas într-o indiferență, așa! După ce am divorțat m-am redescoperit pe mine”, a mai spus Carmen Negoiță.