Bucurie mare în familia lui Gică Hagi! După ce Ianis Hagi și Elena Tănase au avut o nuntă fastuoasă, Gică Hagi se pregătește acum să îmbrace din nou rolul de socru, dar de data aceasta într-un context diferit! Fiica sa, Kira Hagi, în vârstă de 28 de ani, a acceptat cererea în căsătorie a lui Thomas Ferfelis, un tânăr cu rădăcini grecești, care locuiește de ceva timp în România.
Familia Hagi se pregătește pentru o nouă sărbătoare în familie. Kira și Thomas au apărut împreună în public pentru prima dată în cadrul meciului dintre România și Olanda de pe Allianz Arena. La acel eveniment, Kira a fost însoțită de mama ei, de Elena Tănase (soția lui Ianis), și de Maria Popescu, fiica lui Gică Popescu.
Citește și: DOVADA CLARĂ CĂ ELENA ÎL IUBEȘTE LA NEBUNIE PE IANIS HAGI ȘI VREA CA TOATĂ LUMEA SĂ ȘTIE ASTA
Kira Hagi, în vârstă de 28 de ani, a acceptat recent cererea în căsătorie a iubitului său, cu care își împărtășește o poveste de dragoste deosebită. Cunoscută pentru discreția sa în privința vieții personale, Kira a fost văzută alături de viitorul ei soț pentru prima dată la începutul lunii iulie, când cei doi au fost prezenți împreună la meciul România-Olanda. Această apariție publică a fost un moment rar și apreciat pentru fanii cuplului.
Thomas, cunoscut și ca Ferfelis Jr., ocupă funcția de manager la Cernica Events, un prestigios local situat pe malul lacului cu același nume. El și Kira Hagi sunt de aceeași vârstă și s-au cunoscut în perioada în care erau colegi la International British School of Bucharest. După o vreme, destinul i-a adus din nou împreună și au descoperit că între ei se naște o poveste de dragoste.
Kira Hagi a urmat studii de actorie la New York Film Academy, unde a obținut diploma în „Acting for Film” în 2017. După aceea, a aprofundat studiile de actorie la Londra și a debutat pe scena cinematografică românească cu filmul de scurt-metraj „București, te iubesc”.
În prezent, Kira este implicată în mai multe proiecte de film și își continuă pasiunea pentru pictură. În octombrie 2022, a organizat expoziția „Rădăcini” la București, adăugându-se astfel unei serii de expoziții internaționale. Aceasta include expoziții anterioare în Constanța – „Călătorie” (2018), „Experiment Dezrădăcinare” (2019 și 2022), „Sound of Silence” (2021) – precum și în Franța, cu „Reflections” (2021), și în Italia, la Florence Biennale XIII, cu „Eternal Feminine” (2021).
Citește și: IANIS HAGI ȘI ELENA TĂNASE AU PLECAT ÎN LUNA DE MIERE ÎN MARE SECRET! DESTINAȚIA DE VIS ALEASĂ DE ÎNSURĂȚEI