Claudia Ghițulescu și-a dezvăluit dorința de a deveni mireasă pentru a doua oară. În cadrul unui interviu, solista de muzică populară a dat detalii despre nuntă și despre cum ar trebui să arate cel care ar urma să-i devină partener de viață.
În vârstă de 44 de ani, Claudia Ghițulescu este una dintre cele mai apreciate și cunoscute interprete de muzică populară de la noi din țară. De-a lungul anilor, cântăreața a încântat publicul român cu piesele sale despre viață.
În urmă cu patru ani, artista a divorțat de bărbatul cu care s-a căsătorit în urmă cu mulți ani. Chiar dacă a trecut printr-un mariaj eșuat, Claudia Ghițulescu nu și-a pierdut speranța, din contră. În cadrul unui interviu, solista a mărturisit că s-ar vedea din nou mireasă, lângă cel pe care o merită și lângă care se simte iubită.
Interpreta se declară împlinită și fericită din punct de vedere profesional, ultima perioadă fiind una favorabilă. Însă, Claudia Ghițulescu nu exclude posibilitatea să se vadă mireasă pentru a doua oară și s-a gândit chiar și la cum ar vrea să arate întregul eveniment.
“M-aș mai vedea mireasă, abia aștept. Nu am un anumit model în minte de rochie de mireasă. Dar le-aș lăsa pe persoanele de specialitate să se ocupe de acest lucru.
Aș merge la un designer și am proba să văd ce mi-ar plăcea. Iar referitor la nuntă, aș vrea să fie într-o locație luxoasă. Aș face o nuntă mult mai frumoasă față de cea pe care am avut-o.
Iar nunta mea a fost una frumoasă, dar aș face una care să o întreacă pe aceea. Acum am și experiență, știu ce îmi doresc. Cred că aceasta este cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Am scăpat de pandemie, am înregistrări noi, am cântece noi, am multe proiecte și cântări. Nu simt că lipsește ceva din viața mea în momentul de față. Sunt foarte fericită. Am terminat și un master. Acum mă ocup de carieră și asta mă împlinește”, a dezvăluit interpreta, pentru Fanatik.
Cât despre cum și-ar dori să arate bărbatul pentru care ar păși iar în fața altarului, cântăreața susține că valorile după care se ghidează sunt reprezentate de atracția mentală și cea fizică.
“Sunt destul de curtată, ca să zic așa. Aș minți să nu recunosc asta. Doar aștept momentul în care să mă îndrăgostesc cu adevărat și să iubesc. Sunt multe calități pe care le caut la un bărbat. În primul rând, să îmi placă mie.
Dacă există acea chimie mentală, fizică, e totul minunat. Chimia e foarte importantă pentru mine. Aș vrea să mă facă să îl iubesc”, a mai menționat artista, pentru sursa citată.