Basescu si PD-L nu mai vor vot uninominal

De: Cancan
Publicat: 04/07/2008 | 00:00

VICTIMA. Candidatul Elena Basescu, una dintre figurile politice dezavantajate net de sistemul votului uninominal Esec. Ultimul mare subiect de discutie in PD-L este votul uninominal, care s-a dovedit la locale o arma cu doua taisuri si s-a spart in capul celor care l-au sustinut cel mai aprig: Basescu si al sau partid In ultimele zile, in partidul lui Boc s-a pus la modul cel mai serios pe tapet, conform unor surse din conducere, problema votului uninominal, care nu pare sa ajute deloc PD-L. Recentele alegeri au batut in cuie, in judete, exact acele figuri pe care democratii sperau sa le vada alungate, in schimb ei nu au reusit sa isi impuna propriii grei (Berceanu, Preda etc). Concluzia e ca uninominalul e o arma politica mai degraba in slujba PSD, asa ca ceva trebuie facut. In consecinta, in toamna, parlamentarii PD-L vor formula o propunere legislativa concreta de modificare a legii votului uninominal, prin care acesta sa fie amanat pentru viitoarele alegeri. Propunerea va fi sustinuta atat de PC, partid dezavantajat din start de sistem, cat mai ales de PRM, al carui lider a vorbit, deja, cu Basescu, la recenta intrevedere de la Cotroceni, despre renuntarea la votul respectiv. E posibil ca nici PSD ori PNL sa nu se bata din rasputeri pentru mentinerea votului uninominal, in toamna, dar marea problema va fi – pentru cei care vor declansa dezbaterea – gasirea unor explicatii pertinente pentru razgandire fata de electorat. (B.T.I.)