Nasul. Astazi, Traian Basescu participa la o mare adunare electorala organizata de PD in comuna Cislau, Buzau, deghizata in sarbatoare campeneasca Mii de oameni sunt asteptati astazi, de la orele 11.30, in comuna Cislau din Buzau, unde PD a organizat o manifestare electorala neoficiala, asa cum preconizeaza sa faca in fiecare judet, de acum inainte, pana la alegerile europarlamentare. Vor participa de la centru Traian Basescu, Elena Udrea, lideri ai PD si artisti cunoscuti, organizarea fiind sarcina lui Cezar Preda, deputat PD de Buzau. Cu doua zile in urma, la fata locului au descins echipajele SPP, care au verificat amanuntit locurile pe unde va (pe)trece seful statului. Pentru ca, trebuie spus, in programul electoral sunt incluse atat participarea presedintelui, ca nas, la „nunta de argint” a primarului democrat al comunei, cat si la sarbatorirea „nuntii de aur” a unui grup de localnici. Pentru succesul manifestarii s-au mobilizat efective impresionante de democrati, multi urmand sa fie adusi cu autocarele, din alte localitati, plus contributii financiare importante de la patronii buzoieni. In plus, s-a propus aducerea unei herghelii de cai de la Romsilva, pentru ca presedintele sa fie intampinat de calareti cu paine si sare. (B.T.I.)