Barty, noua regină de la Wimbledon! Liderul mondial a depășit-o pe Pliskova
În cursul zilei de astăzi, a avut loc partida dintre Ashleigh Barty și Karolina Pliskova, finala feminină al celui de-al treilea turneu de Grand Slam din 2021, Wimbledon. Liderul mondial, Barty, s-a impus în set decisiv, scor 6-3, 6-7, 6-3.
Desfășurarea partidei Barty – Pliskova
Primul set a fost câștigat de sportiva din Australia, scor 6-3. Pe parcursul acestuia, Pliskova nu a existat pe propriul serviciu. Chiar dacă Karolina este considerată unul dintre cele mai bune jucătoare la serviciu din circuit, emoțiile și-au spus cuvântul. Totuși, în actul secund cehoaica a reușind să se impună la tiebreak.
Ultimul set a început cum nu se poate mai bine pentru Barty. După primele 3 game-uri aceasta a condus cu 3-0. Avantajul creat a fost ținut de această până la final, aceasta impunându-se în final cu 6-3.
Imediat după meci, Karolina a declarat următoarele:
„Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit aici. M-am bucurat enorm de fiecare clipă petrecută pe acest teren. Eu nu plâng niciodată, dar acum… Vreau să o felicit pe Ash, a jucat incredibil, am încercat să o încurc, să-i fac probleme, am făcut tot ce am putut, dar ai fost fenomenală azi. Felicitări! Vreau să mulțumesc tuturor celor din echipa mea. Tot succesul meu li se datorează, fără ei nu aș fi aici niciodată. Am avut 3 săptămâni incredibile aici și vă mulțumesc enorm pentru că mi-ați fost alături”