Australianca Ashleigh Barty, locul (1 WTA), a câştigat Turneul Campioanelor, după ce a învins-o astăzi în finală cu scorul de 6-4, 6-3, pe Elina Svitolina, locul (8 WTA).
Campioana de anul trecut conducea la „directe” în duelul cu liderul mondial cu scorul de 5-0 înaintea disputei de astăzi din ultimul act de la Shenzen. Această statistică nu a contat însă deloc astăzi în confruntarea de la Shenzen.
Ashleigh Barty s-a impus la capătul unui meci care a durat o oră şi 27 de minute în două seturi, cu scorul de 6-4, 6-3. În urma acestei perofrmanțe australianca va încasa suma de 4.420.000 de dolari, acesta fiind cel mai mare premiu din istoria Turneului Campioanelor. Pe lângă suma consistentă încasată, Ashleigh Barty va primi și 1.375 de puncte WTA şi va încheia anul ca lider mondial, cu un avantaj de aproape 2.000 de puncte faţă de Karolina Plsikova, locul 2 WTA.
Marea învinsă a finalei, Elina Svitolina, sportivă care în grupe a dispus de Simona Halep, va primi un premiu în valoare de 2,4 milioane de dolari şi numai puțin de 1.080 de puncte WTA. Cu aceste puncte, ucraineanca va face un salt de două locuri în ierarhia mondială, urmând a fi de luni pe locul 6 în clasamentul WTA. Cu toate că a părăsit ediția din acest an de la Shenzen a Turneului Campioanelor încă din faza grupelor, după o victorie cu Bianca Andreescu și două eșecuri cu Elina Svitolina și Karolina Pliskovaa, Simona Halep, va face un salt de un loc în ierarhia mondială. Compatrioata noastră va urca de pe locul 5 pe 4, după Barty, Pliskova şi japoneza Naomi Osaka și o va devansa în clasament pe canadianca Bianca Andreescu.