Barcelona nu a avut nicio emoţie pe teren propriu cu Olympiakos în cel de-al treilea meci al sezonului susţinut în grupa D a Championa League. Catalanii s-au impus cu 3-1 (1-0) la capătul unui meci pe care l-au dominat de la un capăt la altul chiar dacă au fost nevoiţi să evolueze mai bine de o repriză în inferioritate numerică, Pique fiind eliminat în minutul 42 după ce a primit două cartonaşe galbene, al doilea pentru un henţ.
Intraţi la cabine cu avantaj pe cabină după ce Nikolaou şi-a introdus mingea în propria poartă în minutul 18, catalanii au dominat ostilităţile în actul secund, reuşind să se desprindă decisiv în numai trei minute la 3-0 graţie reuşitelor lui Messi (min. 61) şi a lui Digne (min. 64). Golul de onoare al grecilor a fost marcat de nimeni altul decât Nikolaou, cel care marcase şi în propriua poartă, în ultimul minut de joc. După acest succes, Barca estepe primul loc în grupă cu 9 puncte în timp ce Olympiakos a rămas pe ultimul loc fără niciun punct.
Mult mai disputat a fost meciul de la Torino dintre Juventus şi Sporting. Portughezii au luat un nesperat avantaj pe tabelă în minutul 12 după autogolul lui Sandro însă italienii au întors soarta partidei în favoarea lor graţie reuşitelor lui Pjanic (min. 29) şi Mandzukic (min. 84).
În urma victoriei, Juventus a urcat pe locul 2 cu 6 puncte, torinezii fiind la trei puncte în spatele Barcelonei!
Iată echipele în Barcelona- Olympiakos, scor 3-1
Barcelona: Ter Stegen- S. Roberto, Pique, Umtiti, Digne- Paulinho, Busquets (min. 80 Gomez), Iniesta (min. 67 Rakitic)- Messi, Suarez, Deulofeu (min. 46 Mascherano)
Olympiakos: Proto- Elabellaoui, Botia, Nikolaou, Koutris- Gillet (min. 55 Djurdjevic), Romao, Zdjelar- Carcela- Gonzalez (min.65 Pardo), Odjidja (min. 72 Fourtounis), Androutsos
Grupa D
Juventus- Sporting 2-1
Barcelona- Olympiakos 3-1
Iată clasamentul Grupei D
1 Barcelona 3 3 0 0 7-1 9
2 Juventus 3 2 0 1 4-4 6
3 Sporting 3 1 0 2 4-5 3
4 Olympiakos 3 0 0 3 3-8 0
Cristi P.