Bărbatul Vulpiței a fugit și a lăsat-o baltă cu copilul nou-născut: „Mi-au luat băiatul femeile de aici”. Declarații tulburătoare ale fostei vedete de la Antena 1
Fără să știe ce-i va rezerva ziua de mâine, Vulpița își strigă disperarea în CANCAN.RO. Părăsită pe un pat de spital de Viorel Stegaru, cel care-i este încă soț, Veronica plânge, la propriu, din cauza faptului că ar putea rămâne fără fiul nou-născut. Femeia va fi mâine externată din maternitatea din orașul Huși, acolo unde a născut, însă există posibilitatea să plece fără bebeluș. Avem declarațiile exclusive și vi le prezentăm în cele ce urmează.
În urmă cu doar câteva zile, Veronica Stegaru aka Vulpița de la Acces Direct, a adus pe lume al treilea copil. Băiețelul, fiul lui Viorel Stegaru, riscă să ajungă departe de mama lui, iar asta pentru că, după cum declară Vulpița în exclusivitate pentru CANCAN.RO, cadrele medicale din maternitatea în care a născut au anunțat-o că micuțul va fi încredințat unei alte familii. Totul pentru că Veronica nu are condiții pentru a întreține bebelușul. Părinții au izgonit-o, iar cel care-i este soț și care ar fi trebuit, în mod normal, să-i fie alături necondiționat, a introdus acțiunea de divorț, al doilea termen în proces având loc în toamnă.
„Mi-au zis că îmi dau copilul altcuiva”
Vulpița a fost nevoită, pe perioada sarcinii, să locuiască la o prietenă, în comuna Berezeni, județul Vaslui, la circa 40 de km depărtare de orașul Huși, acolo unde a născut. Nu se va mai putea întoarce acolo, însă.
„Am plâns… mi-au luat băiatul doamnele de aici! Pentru că n-am unde să mă duc cu el, n-am condiții. Mâine îmi dau drumul și n-am unde să mă duc cu el. Mi-au zis doamnele de aici, de la Huși, că îmi dau copilul altcuiva. Mi-au zis că au venit de la Asistența Socială și au spus că mi-l iau că n-am condiții și n-am unde să mă duc.
Viorel s-a luat după mama lui. Și-a adus aminte iar, din urmă, și a băgat divorț. Am avut primul proces, dar n-am avut cu ce să mă prezint, al doilea tocmai în toamnă e. Copiii ceilalți sunt la el. Părinții mei nu mă vor deloc, n-am unde să mă duc. Viorel se ia după oamenii care zic că nu e copilul lui, din ce am auzit.
Am stat la cineva la Berezeni pentru că mama mea nu mă voia gravidă acolo, să stau cu fratele meu, cu sora mea… Și am născut la Huși. Am stat la o fată, la Berezeni, dar nu mă mai pot întoarce pentru că n-are condiții și a zis să nu-i ia și copiii ei. Nu știu ce o să fac de mâine (nr. plânge). Nu știu cu cine să stau de vorbă, nu știu nimic. Am încercat să-mi sun părinții azi, dar nu-mi mai răspund pentru că a venit și la ei Protecția Copilului și a zis că n-au condiții”, a declarat Veronica Stegaru, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.