Bărbatul suspectat că a furat arma jandarmeriței, reținut! Pistolul nu a fost găsit
Polițiștii l-au găsit pe bărbatul suspectat că a furat pistolul jadarmeriței, la protestul din 10 august! Procurorii au dispus reținerea sa, el fiind audiat în noaptea de luni spre marți. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, e acuzat de tulburarea ordinii și de furtul armei, care nu a fost găsită.
Zilele trecute, Poliția a făcut apel către cetățeni cu privire la bărbatul suspectat că a furat pistolul jandarmeriței. Oamenii legii au făcut publice mai multe imagini cu acesta. Un cetățean l-a recunoscut și a sunat la 112.
„În baza unei informații transmise de un cetățean polițiștilor din Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov, informație ce ne-a fost comunicată de urgență, a fost identificat bărbatul din fotografiile mediatizate. În urma unei acțiuni a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, bărbatul a fost depistat și condus la audieri. În urma activităților desfășurate, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis ordonanță de reținere pe numele bărbatului de 32 de ani, care este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor (în forma sustragerii unei arme) și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei, printr-un comunicat de presă.
Ce armă a furat suspectul
Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru a fi găsit pistolul, dar și pentru a fi depistați ceilalți bărbați care i-au lovit pe cei doi jandarmi la protestul din 10 august, unde au avut loc mai multe violențe. Suspectul principal a fost fotografiat cu arma în mână. Este vorba despre un pistol Carpați cu gloanţe, calibrul 7,65mm.