Barbatul cu care Malina Olinescu urma sa se casatoreasca: „Declaratiile lui Calin Geambasu m-au socat”

De: Cancan
Publicat: 13/12/2011 | 00:00

Barbatul cu care Malina Olinescu trebuia sa se casatoreasca spune ca au fost certati in primavara pentru putin timp, din cauza faptului ca amandoi erau orgoliosi, dar ca artista nu a zis niciodata ca vrea sa moara.

„N-a vorbit niciodata de sinucidere. Sunt socat de ce a spus Calin Geambasu ieri, cum ca astepta ca Malina sa se omoare si ca ameninta sa faca asta in fiecare luna”, a declarat, pentru EVZ, Sebastian Truta.

Despre relatia lor, tanarul a spus ca urmau sa faca nunta, dar nu fixasera data.

„Am mai fost despartiti, dar pentru foarte putin timp, primavara trecuta. Ne certaseram din cauza orgoliilor noastre stupide. Amandoi eram foarte orgoliosi”, a mai spus Sebastian.