Mircea Busuioc vrea cu orice pret sa dovedeasca ca Mircea Lucescu este tatal sau. Barbatul, de 38 de ani, a deschis un nou proces de paternitate la Judecatoria Sectorului 4 si vrea sa ceara ca antrenorul echipei Sahtior Doneţk sa faca testul ADN.
Barbatul, care a crescut intr-un centru de plasament, s-a prezentat astazi la Judecatoria Sectorului 4, pentru primul termen al procesului. Busuioc a fost insa dezamagit pentru ca procesul s-a amanat la cererea avocatului sau, care a solicitat mai multe documente de la caminul in care Busuioc a crescut. “Nu am pretentii, nu vreau absolut nimic nici de la mama, nici de la tata. Vreau doar sa ma recunoasca, sa am si eu parinti ca toata lumea. Sunt convins ca Mircea Lucescu este tatal meu. Probele mele sunt marturiile unei matuse si a barbatului cu care a trait mama. Eu imi cer doar dreptatea in justitie, nu am nevoie de banii domnului Lucescu. Seman leit cu tatal meu. Nu va uitati la mine!? Daca Mircea Lucescu nu se va prezenta la proces o sa cer sa fie obligat sa mearga sa faca testul ADN”, a declarant Mircea Busuioc. Urmatorul termen al procesului a fost stabilit peste o luna.
Claudiu Valimareanu