Bărbatul care a locuit cu criminala de la metrou face dezvăluiri: „Puteam să fiu eu victima”
„A stat cu mine două-trei zile. M-a sunat la 4 dimineaţa (n.r.- înainte de a face crima de la metrou), îmi spunea să stăm împreună. I-am explicat că nu pot sta cu ea la un loc, că nu puteam să fac imoralitate, să avem relaţii sexuale. În afară de Magdalena Şerban, am mai avut iubite.
Îmi spunea că nu dădea rest la clienţi (n.r.- la jobul ei), că o scuipau clienţii. Îmi spunea că rezolvă procesul şi vine aici la cămin. Visa să devină milionară. Puteam eu să fiu victima. Mai bea (n.r.- alcool), mai bea şi cu mine”, a povestit prietenul Magdalenei Şerban la „Acces direct”.
„Eu nu ştiu să fi avut probleme psihice. Mai avea o prietenă, ieşea în discotecă, în club. Au vândut apartamentul şi am înţeles că au cumpărat o cameră de cămin. Cu fratele ei m-am întâlnit acum două luni, în club. Ea de fiecare dată când o vedeam era ok. Nu cred să fi făcut asta fiindcă nu îşi găsea iubit”, a mărturisit un vecin, prieten din copilărie cu Magdalena Şerban.
Magdalena Şerban va rămâne, în continuare, în arest după ce magistraţii au ajuns la concluzia că reprezintă un pericol pentru ordinea publică. În motivarea instanţei, se specifică şi motivele pentru care Magdalena Şerban nu va fi cercetată în stare de libertate. Astfel, criminala de metrou va rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile.
„Examinând propunerea înaintată, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 202 al Codului de Procedură Penală existând probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul articolul 5 paragraful 1 litera C din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale că inculpata, la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou a împins-o pe persoana vătămată, de două ori, spre liniile de metrou, cu o intenţie vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai urma să oprească în staţie şi de a-i suprima astfel viaţa.
La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, inculpata, în timp ce se afla pe peronul altei staţii de metrou, a împins o victimă spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce încerca să se agaţe de marginea peronului, inculpata a lovit-o.
Ca urmare a acestor acţiuni, victima a fost lovită de trenul care intra în staţie, aceasta decedând ca urmare a leziunilor suferite. În cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată faptul că în cauză există probe privind săvârşirea de către inculpată a infracţiunilor imputate. Pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de articolul 223 aliniatul 2 al Codului de Procedură Penală, întrucât, aşa cum s-a arătat, există probe că inculpata a comis infracţiunile pentru care este cercetată, iar privarea acesteia de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”, se arată în comunicatul emis de magistraţi.