Bărbații sunt supuși unui risc, după ce se infectează cu Covid-19. Ce li se întâmplă în organism
Mai multe studii au arătat faptul că bărbații sunt supuși unui risc mare, după ce se infectează cu virusul Covid-19. Potrivit specialiștilor, unii dintre bărbați ar putea să se confrunte cu impotență.
Potrivit unor studii efectuate de specialiști, bărbații sunt supuși unui risc, după ce se infectează cu virusul Covid-19. Aceste studii au arătat că unii dintre aceștia suferă de disfuncție erectilă, iar rata se află într-o ușoară creștere. În mai multe lucrări, legătura între Covid-19 și impotență a fost raportată. Mai mulți oameni de știință din Europa, America de Nord, Egipt, Turcia, Iran și Thailanda cercetează acest fenomen în rândul bărbaților, arată alephnews.ro.
Doctorul Ranjith Ramasamy, director de urologie reproductivă la Institutul de Urologie Desai Sethi al Universității din Miami, alături de echipa sa de specialiști, a condus o lucrare care are la bază legătura între Covid-19 și impotența. Astfel, acesta a declarat: ”La șase luni de la infecția inițială, pacienții se simțeau mai bine în general, dar continuau să se plângă de aceste probleme”.
Mulți bărbați sunt supuși unui risc, după ce se infectează cu virusul Covid-19
Mai mult decât atât, studiul arată faptul că riscul de disfuncție erectilă a crescut cu 20% în rândul persoanelor de sex masculin care au fost infectați cu Covid-19 o singură dată.
Doctorul Emmanuele Jannini, profesor de endocrinologie și sexologie medicală la Universitatea Tor Vergata din Roma a declarat: ”Comunicarea faptului că boala îți poate afecta viața sexuală este un mesaj extrem de alarmant. Dovezile sunt foarte puternice”.
De asemenea, doctorul Justin Dubin vine și el cu o opinie: ”Erecțiile bărbaților sunt mai complicate decât cred oamenii. Este nevoie de un flux sanguin bun, este nevoie ca nervii să fie activi și este nevoie de niveluri hormonale bune, în special de testosteron. Dar trebuie, de asemenea, să fie într-o stare de spirit bună și trebuie să fie, de asemenea, excitați. Dacă oricare dintre aceste lucruri nu merge bine, este posibil să existe o problemă în a obține o erecție”.
Sursă foto: Pixabay