Pe Twitter a devenit viral un clip video prin care este transmis un mesaj bărbaților din Belarus. Filmarea ar fi făcută într-o stație de autobuz din Barysaw, un oraș din Belarus. Cetățenii sunt informați că trebuie să se prezinte la biroul de înrolare în armată, pentru a-și ,,clarifica datele”, fără a fi însă oferite mai multe informații.
Clipul video a fost postat pe rețelele de socializare de către omul politic belarus Franak Viačorka. Acesta a scris în descrierea clipului video faptul că activiștii adunau mai multe informații referitoare la o posibilă antrenare a bărbaților din Belarus în război. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA, ÎN PRAGUL UNEI EPIDEMII DE GRIPĂ. ALEXANDRU RAFILA: ,,AȘTEPTĂM CIFRELE DE MÂINE”)
În filmarea care a fost postată pe Twitter, bărbații din Belarus cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani sunt așteptați la comisariatul militar, pentru o clarificare a datelor personale. În schimb, nu au fost oferite însă mai multe informații.
,,În Barysaw, Belarus, în stația de autobuz, un anunț spune: „Toți cetățenii de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani trebuie să vină la comisariatul militar pentru a-și clarifica datele”.
Activiștii noștri continuă să strângă informații despre posibila antrenare a belarușilor în război”, sunt informațiile transmise de politicianul Franak Viačorka, în postarea de pe rețelele de socializare.
Cât despre o posibilă asociere între Rusia și Belarus, Ucraina a transmis mai multe temeri cum că Belarus s-ar putea alătura invazieie prin trimiterea de trupe.
Totuși, analiștii din Occident nu sunt de aceeași părere. Ei au precizat că sunt șanse reduse ca acest lucru să se întâmple, întrucât această măsură ar fi nepopulară în rândul cetățenilor din Belarus.
Mai mult decât atât, în urmă cu aproape o lună, liderii din Rusia și Belarus s-au întâlnit față în față la Minsk, unde a avut loc o conferință de presă. În cadrul acesteia, nu a avut loc nicio discuție despre război, transmite g4media.ro.