Barbat suspectat de contrabanda,posibil politist de frontiera, impuscat de un politist al IPJ Suceava

De: Cancan
Publicat: 18/04/2012 | 00:00
Un barbat suspectat de contrabanda, posibil politist de frontiera, imbracat in civil, a fost ranit in picior, miercuri seara, de un politist de la IPJ Suceava, aflat in misiune de patrulare in zona comunei sucevene Ulma, in apropierea granitei cu Ucraina.

Seful IPJ Suceava, comisar sef Nicusor Todirut, a declarat, miercuri seara, corespondentului MEDIAFAX ca un agent de Poltie al IPJ Suceava, aflat in misiune de patrulare in zona comunei sucevene Ulma, aproape de granita cu Ucraina, a vazut o persoana suspecta si i-a spus sa stea pe loc. Pentru ca persoana respectiva nu s-a oprit, politistul l-a somat, insa cel vizat a luat-o la fuga, politistul fiind nevoit sa traga un foc de avertisment.

„Barbatul respectiv a continuat sa fuga, astfel ca politistul IPJ Suceava a tras din nou dupa el un foc de avertisment, insa se pare ca l-a nimerit in gamba. Persoana urmarita era imbracata in civil, insa din informatiile de pana acum se pare ca este vorba despre un politist de frontiera”, a declarat seful IPJ Suceava.

Potrivit acestuia, la ora actuala, o echipa mixta formata dintr-un procuror, un ofiter judiciarist si un criminalist a plecat la fata locului sa cerceteze evenimentul.

Seful IPJ Suceava nu a putut preciza daca barbatul respectiv facea contrabanda cu tigari sau cu alcool.

Comisarul sef Nicusor Todirut nu a mai putut oferi alte detalii despre acest caz, in conditiile in care in zona unde s-a petrecut incidentul semnalul telefonic este foarte slab, iar comunicarea se face cu foarte mare greutate.

Seful IPJ Suceava a tinut sa sublinizeze ca politistul de la IPJ Suceava era in misiune de la patrulare, in timp ce celalalt barbat, posibil politist de frontiera, era in civil

La ora transmiterii acestei stiri, echipa mixta se indreapta spre zona unde a avut loc incidentul, comuna Ulma fiind situata la peste o suta de kilometri de municipiul Suceava.