Bărbat din Vaslui, la un pas să rămână impotent din cauza iubitei. Ce i-a făcut femeia cu un cuțit
Un bărbat din comuna Oltenești, județul Vaslui, a fost la un pas să rămână impotent după o ceartă cu iubita. Fără să stea pe gânduri, femeia i-a tăiat un testicul, în semn de răzbunare.
Incidentul s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile, după Vasile T., din comuna Oltenești, și-a vizitat partenera, pe Florentina, originară din satul Cujba. La un moment dat, între cei doi a izbucnit un conflict, iar femeia, orbită de furie, a pus mâna pe un cuțit și l-a lăsat pe bărbat fără unul dintre testicule.
Barbat din Vaslui, la un pas să rămână impotent. Cum i-a mințit pe medici
Transportat la spitalul din Huși cu o ambulanță, bărbatului i-a fost rușine să le spună medicilor ce a pățit cu adevărat. Ar fi susținut că s-a împiedicat și că a căzut într-o coasă, unde s-a și tăiat, deși când a fost preluat de medici era aproape de miezul nopții.
În vârstă de 50 de ani, Vasile T. a fost operat, iar viața i-a fost salvată. Va rămâne însă cu onoarea știrbită de partenera lui, Florentina, anunță vremeanoua.ro.
Sătulă să fie înșelată aproape zilnic, o femeie i-a tăiat testiculele iubitului
Astfel de incidente au loc nu doar în România, ci și în Anglia. În urmă cu mai mulți ani, un bărbat a trecut printr-o operație de reconstrucție a organelor genitale, după ce iubita, sătulă să fie înșelată aproape zilnic, i-a tăiat testiculele.
Medicii l-au operat pe bărbat și au anunțat, la momentul respectiv, că intervenția a avut succes. Totodată, doctorii au precizat că victima va avea o activitate sexuală normală pe viitor. De precizat că femeia a rămas nepedepsită pentru gestul pe care l-a făcut, englezul renunțând să depună plângere contra ei.