O femeie din Iași le-a solicitat judecătorilor să îl declare decedat pe propriul soț. Bărbatul a dispărut de la domiciliu, fără vreo explicație sau vreun mesaj, în urmă cu 7 ani. Tribunalul Județean a admis cererea.
Un bărbat din Iași a fost declarat mort de către magistrați, la solicitarea soției. În primă fază, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins acțiunea formulată de Jănița R., însă Tribunalul Județean a admis, într-un final, cererea femeii. Bărbatul a dispărut de acasă pe 3 iulie 2013 fără nicio explicație. De atunci, nu a mai dat niciun semn.
“Instanța admite apelul declarat de reclamanta Jănița R. împotriva sentinței civile din 11 noiembrie 2020 a Judecătoriei Iași, pe care o schimbă în parte. Admite acțiunea formulată de reclamantă. Îl declară decedat pe pârâtul născut pe data de 7 mai 1942, deces prezumat a fi survenit în ultima oră a zilei de 31 iulie 2016. Definitivă”, au stabilit judecătorii din cadrul Tribunalului Iași, potrivit bzi.ro.
Procesul a început pe 8 noiembrie 2018. Prin solicitarea înregistrată pe rolul instanței, femeia a cerut pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună declararea judecătorească a decesului bărbatului ei.
“Pe 3 iulie 2013, soțul meu a plecat de acasă. Deoarece acesta obișnuia să mai plece, întorcându-se mereu după câteva zile, nu am acordat mare importanță acestui fapt. Deoarece nici după 3 săptămâni nu am primit nicio informație despre el, am mers la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, pentru a sesiza dispariția soțului meu. Ulterior, au fost efectuate cercetări, dar nu au dus la vreun rezultat”, a declarat femeia în fața magistraților.
Femeia a mai dezvăluit că, în 2015, a fost chemată de oamenii legii pentru a identifica un cadavru, la momentul respectiv considerându-se că ar fi posibil să fie soțul ei.
“În urma identificării, s-a constatat că nu este vorba despre soțul meu, ci despre un alt bărbat, care dispăruse în aceeași perioadă. Din acel moment, eu nu a mai primit informații de la polițiști. Consider că singura posibilitate este ca soțul meu să fie mort, având în vedere că, în toți acești ani, el nu a încercat să mă contacteze nici pe mine, nici pe copiii noștri. Mai mult, el nu avea asupra lui niciun act de identitate, acestea fiind lăsate acasă”, a subliniat ieșeanca.
(NU RATA: A FOST DECLARAT MORT, DAR A ÎNVIAT CU DOAR CÂTEVA MINUTE ÎNAINTE DE ÎNMORMÂNTARE (VIDEO))
Potrivit judecătorilor, în 2005, bărbatul a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă și avea obiceiul să plece des de acasă, revenind după perioade lungi de timp. În plus, acesta este cunoscut cu antecedente penale și a fost semnalat cu mai multe internări la Institutul de Psihiatrie “Socola”. De asemenea, pe 8 mai 2015, a fost dispusă căutarea internațională a acestuia, dar, în continuare, figurează ca persoană dispărută.
“Faptul că, anterior, pârâtul a mai plecat de la domiciliu, probabil la Muntele Athos, așa cum a dedus reclamanta, pentru perioade de maximum 2 săptămâni, nu poate fi reținut de instanță ca un argument pentru a prezuma că pârâtul este în viață, în condițiile în care, de această dată, este plecat de 7 ani, timp în care nu a dat niciun semn familiei sale. Tribunalul concluzionează că există suficiente indicii care pot fi apreciate ca fiind clare cu privire la decesul pârâtului, fiind astfel întrunite, contrar concluziilor instanței de fond, condițiile legale pentru declararea morții”, au afirmat judecătorii ieșeni.