Bărbat din Caracal, infectat cu COVID, dat dispărut după ce a refuzat internarea în spital și a fugit
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Caracal, infectat cu COVID-19, care a refuzat internarea într-o unitate medicală, este căutat de agenții de poliție după ce a fost dat dispărut de familie.
Anunțul a fost făcut, luni, de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. Pe 17 decembrie, bărbatul a fost diagnosticat cu coronavirus, la Spitalul Municipal, unde a refuzat internarea. Ulterior, a dispărut.
(VEZI AICI: MEDICI SCUIPAȚI ȘI ÎNJURAȚI LA VAMĂ DE ROMÂNII CARE TREBUIE SĂ INTRE ÎN CARANTINĂ. REACȚIA DSP ARAD)
“La data de 19 decembrie a.c., ora 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de un bărbat, cu privire la faptul ca, în data de 17 decembrie a.c., fratele acestuia, Piţigoi Ionel Titel, de 31 ani, din municipiul Caracal, a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul municipal Caracal, unde i s-a efectuat un test COVID-19 şi a refuzat internarea, iar până în prezent nu a mai ajuns la domiciliu”, au informat reprezentanţii IPJ Olt.
Poliţiştii au fost informaţi, pe 19 decembrie, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt, despre faptul că, în urma testării, bărbatul a fost diagnosticat cu coronavirus.
424 cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 20 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.798.629 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.738 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.726.051 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 424 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 9 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.940.216 teste RT-PCR și 5.763.193 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.372 de teste RT-PCR (2.733 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.639 la cerere) și 14.325 de teste rapide antigenice.