Bărbat de 83 de ani, care racola minore în gară și le cerea anumite favoruri pentru 100 de lei, prins de jandarmi

Publicat: 14/01/2024 | 20:01
Sursă foto: Pixabay

Caz revoltător în Constanța! Un bărbat de 83 de ani a fost surprins de o patrulă a jandarmilor în timp ce pretindea favoruri sexuale de la un grup de șase fete minore, în schimbul sumei de 100 de lei. 

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, bărbatul de 83 de ani a fost surprins de către o echipă a jandarmilor în timp ce abordase un grup format din 6 fete minore. Întâmplarea a avut loc sâmbătă, 13 ianuarie 2023, în zona Gării Constanța.

Citește și: CAZ MONSTRUOS ÎN CAPITALĂ! UN PEDOFIL DE 45 DE ANI RACOLA MINORE DE PE TIKTOK. CE AU DESCOPERIT ANCHETATORII ÎN CASA BĂRBATULUI ESTE GREU DE CREZUT

Bătrânul de 83 de ani este suspectat că pretindea favoruri sexuale de la minore

După ce bătrânul le-a abordat pe minore, două dintre fete, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, au devenit agitate și speriate, iar o patrulă a jandarmilor constănțeni, aflată în misiune, a observat comportamentul schimbat al fetelor, moment în care bărbatul a fost luat la întrebări. Bărbatul de 83 de ani a fost identificat de jandarmi și a fost predat polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.

“Sâmbătă, în jurul orei 14:30, o patrulă de jandarmi, aflată în misiune în zona Gării din Constanța, a observat un bărbat care a abordat un grup format din șase fete minore. Deoarece după incident fetele păreau agitate şi speriate, jandarmii le-au întrebat ce s-a întâmplat. Două dintre fete, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, au povestit cum bărbatul a venit spre grupul lor şi le-a oferit suma de 100 de lei, cerând în schimb oferirea unor servicii sexuale”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Citește și: UN PEDOFIL CARE RACOLA MINORE ÎN BUCUREȘTI A FOST ARESTAT. ULTIMA VICTIMĂ A FOST O FATĂ DE 13 ANI