Un bărbat de 40 de ani din comuna Jugureni este cercetat penal pentru act sexual cu un minor după ce polițiștii au descoperit că trăia cu o fată de 14 ani! Se pare că fata provine dintr-o familie dezorganizată, în care mama are mari probleme cu alcoolul, iar tatăl suferă de afecțiuni psihice.
Copila, tot din Jugureni, trăia în casa bărbatului de 40 de ani care se pare că la rândul său are probleme psihice și ar fi fost internat în trecut de două ori la Spitalul Voila, scrie ziarulincomod.ro.
Polițiștii din Mizil au aflat despre acest caz și au deschis o anchetă în urma căreia fata a fost luată din locuința bărbatului și plasată într-un centru de primiri în regim de urgență. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, chiar dacă fata ar fi declarat că stătea de bună voie cu bărbatul.