Bărbat de 30 de ani, scos de scafandri din Lacul Morii. Ce s-a întâmplat cu acesta

De: Cancan
Publicat: 22/06/2019 | 19:18

Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost scos la mal, de scafandri, de la o adâncime de 2 metri din Lacul Morii din Capitală, iar medicii au încercat să îi aplice manevrele de resuscitare.

Scafandrii au scos la suprafață din Lacul Morii, de la o adâncime de 2 metri și de la 10 metri distanță de mal, un bărbat de aproximativ 30 de ani.

Bărbatul ieșise cu iubita la plimbare. Aceasta a adormit, iar când s-a trezit și-a dat seama că acesta nu mai era lângă ea. Se pare că bărbatul stătea la mal și a căzut în lac. Acesta nu știa să înoate.

Potrivit ISU București-Ilfov, medicii îi aplicau, la ora 17, manevre de resuscitare.

La intervenție participă scafandri, autospecială de stingere, autospecială SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.