Bărbat autoizolat la domiciliu după ce a fost în Italia, transportat la spital. Acestuia i se recoltează analize pentru teste de coronavirus.
Un bărbat din Târgu Mureş, autoizolat la domiciliu de trei zile, după ce a fost în Italia, a fost transportat, sâmbătă, la Clinica de Boli Infecţioase din oraş, pe fondul unor afecţiuni respiratorii, autorităţile medicale urmând să trimită probe la laboratorul din Cluj-Napoca pentru teste pentru coronavirus.
„Este un pacient autoizolat la domiciliu, care din monitorizare prezenta fenomene de tip respirator şi am decis transportul acestuia la Clinica de Boli Infecţioase pentru investigaţii şi tratament. Se recoltează analize pentru teste de tip gripal şi pentru teste de coronavirus care se vor trimite la Cluj-Napoca pentru analize. Bărbatul a fost şi în străinătate şi era autoizolat la domiciliu de trei zile. A avut contact cu regiunile din Italia. Noi trimitem în această după amiază la Cluj şi în câteva ore vom avea rezultatul”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Iuliu Moldovan şeful Direcţiei de Sănătate Publică Mureş.
Bărbatul a fost ridicat de la domiciliu, sâmbătă, de echipe medicale cu combinezoane şi măşti de protecţie, fiind transportat pe o targă specială, închisă.