Bănel nu vrea să mai audă de tatăl lui: „N-are ce căuta la nunta mea. Mi se ridică părul in cap când ce spune despre mine”

De: Cancan
Publicat: 16/04/2013 | 09:07

Marin Nicoliţă şi-a părăsit copii in urmă cu mulţi ani, dar nu pierde nicio ocazie de a mai stoarce câţiva lei de la fiul lui celebru.

Bănel spune însă că s-a săturat să vadă cum este batjocorit la televizor chiar de către părintele lui şi că nu are de gând să-l mai ajute deloc.

„Mă deranjează enorm că apelează la televiziuni, unde mă vinde pentru câţiva lei. Când îl văd ce spune despre mine, omul care l-a întreţinut atâţia ani, mi se ridică părul în cap. Nu mai rezist. Şi-a bătut joc de toată familia, nici nu ştie câţi copii are şi cu ce sacrificii au crescut aceştia. Singurul lui merit, deşi nici nu cred că ăsta e un merit, e că ne-a adus pe lume. A ajuns de câteva zile în România, fiindcă am înţeles că a fost la cerşit prin Franţa, şi a chemat imediat televiziunile cărora le-a spus că are chestii tari, noi, despre mine. Ce să ştie el? Ştie prin ce greutăţi trec copiii lui, cum îşi duc traiul, ce mănâncă…? Asta ar trebui să ştie un tată! De câte ori mi-a cerut bani, i-am dat. Zece milioane, cinşpe milioane, doişpe milioane… Oamenii muncesc în România pe salarii de opt milioane de lei vechi şi el primea de trei ori mai mult de la mine, ca să ducă un trai decent. Şi cum îmi mulţumeşte? Mi-e silă! De-acum nu vreau să mai ştiu nimic despre el!”, a declarat fotbalistul pentru ziarul Ring.

In septembrie, Bănel Nicoliţă va deveni tată, urmând ca tot in toamnă să facă şi nunta. Pe lista de invitati nu va apărea insă tatăl lui, căruia vrea să-i dea o lectie pentru toate vorbele urâte pe care le-a spus. „Sigur că vor fi nume sonore pe lista celor care îmi vor asigura programul artistic la nuntă. Însă vreau să se ştie de pe-acum că taică-meu n-are ce căuta la nunta mea. Să nu-l prind pe acolo! Să-i fie foarte clar! Nu vor fi invitate decât persoanele dragi mie şi cei care mă apreciază. Asta vreau să afle «iubitul» meu părinte”, a incheiat Bănel Nicoliţă.

Invitat aseara la Cancan TV, tatăl lui Bănel a recunoscut că a fost in Franta pentru a căuta un loc de muncă. Pentru că nu a găsit, el trăia din cersit, sperând ca, in acest timp, să primească ajutor de la fiul lui.

 

Clara Văcaru