Bănel Nicoliță a plecat din România, după ce ar fi adunat datorii de peste 100.000 de euro. Cei mai mulți bani trebuie să-i restitue unui anume Z.N., cu care a încheiat contracte de împrumut la notar la fiecare trei zile, din noiembrie 2019.
Potrivit wowbiz.ro, unul dintre contracte a fost semnat pe 21 noiembrie 2019, iar la două săptămâni distanță Z.N. a deschis o acțiune în instanță. Aceasta s-a finalizat cu executarea silită a fostului internațional. În total, fostul fotbalist i-ar datora peste 85.000 de euro.
Pe 16 ianuarie 2020 a avut loc un alt proces, dar magistrații au respins cererea de executare silită solicitată de un alt creditor, F.D., care, la rândul lui, l-a împrumutat pe Bănel Nicoliță cu bani.
Bănel Nicoliță a anunțat, recent, că este, într-adevăr, plecat din România, dar a precizat că nu mai are nici un fel de datorii în clipa de față.
“Într-adevăr, sunt plecat din ţară, dar am văzut ce aţi scris şi ce a apărut apoi în toate ziarele. Nu vreau să mai fiu subiect de discuţie în presă, iar aceasta este ultima mea declaraţie! Vreau să ştie toată lumea că eu sunt bine, familia mea e bine şi nu am probleme, nici datorii. Şi de asemenea vreau să se ştie că nu am nevoie de nimic de la nimeni”, a declarat Bănel Nicoliță.
Reamintim că Bănel Nicoliță este divorțat. La momentul respectiv, a oferit un interviu copleșitor despre separarea de Cristina, după ce a fost fotografiat în compania unei brunete pe care nu s-a ferit să o țină de mână în public și să-și arate sentimentele față de ea. Potrivit mărturisirilor sale, divorțul s-a produs la notar. Cei doi s-au cunoscut în 2008, pe când brăileanca urma cursurile Facultății de Finanțe și Bănci, iar el evolua la FCSB.