Bănel Nicoliță a uitat de fosta soție. Cum l-a cucerit noua iubită: „Asta înseamnă să iubești pe cineva”
În urmă cu doi ani, Bănel Nicoliță divorța de cea care i-a fost alături vreme de 12 ani și care i-a dăruit două fetițe. Acum, fostul fotbalist s-a refăcut complet după divorțul de Cristina Pisică și iubește din nou. Recent, sportivul a vorbit despre noua sa relație, dar și despre cea care i-a cucerit inima. Bănel Nicoliță a avut numai cuvinte de laudă la adresa partenerei sale, subliniind că aceasta i-a arătat recent cea mai mare dovadă de iubire.
Divorțul dintre Bănel Nicoliță și Cristina Pisică a luat prin surprindere pe toată lumea. La momentul respectiv, cei doi nu au oferit detalii despre motivele care au dus la separare. Însă, ulterior, fostul fotbalist a declarat că totul a început cu pasiunea lui pentru fotbal și proiectul lui de suflet. Mai exact, acesta a început să investească banii strânși de-a lungul carierei în echipa din localitatea sa natală, CS Făurei. Soția nu a fost de acord, fapt ce a dus la numeroase certuri, iar în cele din urmă la divorț. Însă, acum, Bănel Nicoliță a găsit femeia care îl susține în tot și este câte se poate de fericit.
„Asta înseamnă până la urmă să iubești pe cineva”
Dacă în fosta relație, Bănel Nicoliță nu a găsit susținere în ceea ce privește proiectele sale, acum este cât se poate de fericit din acest punct de vedere. Anul trecut, sportivul și-a deschis o școală de fotbal, iar iubita i-a sta alături la fiecare pas.
În cadrul unui interviu recent, Bănel Nicoliță a declarat că partenera sa l-a susținut la fiecare pas și s-a implicat activ în proiectul sportivului. Mai mult, și acum ea îl însoțește aproape zilnic la antrenamente, fapt ce l-a făcut pe Bănel Nicoliță să o aprecieze foarte mult. Sportivul a spus că aceasta i se pare cea mai mare dovadă de iubire și este cât se poate de fericit în relația actuală.
Chiar dacă de ceva timp are o nouă parteneră, Bănel Nicoliță nu a rupt legătura nici cu fosta soție. Cei doi au rămas în relații bune de dragul fetițelor pe care le au împreună.
„Ce a fost a fost. Noi trebuie să luptăm pentru fete, să le oferim tot ce au nevoie. Și să le oferim o educație frumoasă. Pentru ei, pentru copii, noi suntem modele, și dacă modelele nu sunt bune, atunci și ei vor face la fel. Dacă noi ne respectăm, atunci cu siguranță fetele noastre au ce să învețe de la noi.
Sunt într-o relație, acea persoană mă bucură. Mă ajută la școala mea de fotbal. Chiar pot să spun că am făcut școala asta alături de ea și îi mulțumesc că este zi de zi la antrenamente cu mine. Asta înseamnă până la urmă să iubești pe cineva și să construiești împreună”, a declarat Bănel Nicoliță, potrivit viva.ro.
Bănel Nicoliță, motivele divorțului
Așa cum spuneam, în urmă cu ceva timp, Bănel Nicoliță a dezvăluit motivele divorțului de Cristina Pisică. Aceștia au format un cuplu vreme de 12 ani și au bifat și 6 ani de căsnicie.
„Mama și frații mei mi-au zis că sunt nebun! Eu am băgat tot acolo și mi-am asumat. Chiar dacă nu iese la final cum mi-am dorit, eu îmi fac damblaua! M-am gândit la copii, că poate găsesc doi, trei care să joace ca mine. Și fotbalul să fie singurul lucru care să-i scoată din sărăcie.
I-am explicat soției mele ce îmi doresc. Ea nu a fost de acord și avea dreptate. N-a vrut să vină lângă mine pentru că eu pierdeam bani, nu mai câștigam. A fost nebunia mea! Așa am făcut și am divorțat. Acum avem o relație foarte bună, mai ales pentru fetele noastre. Le oferim toată dragostea, tot ce au nevoie”, declara Bănel Nicoliță.