Bancul zilei | Un român şi un chinez se întâlnesc într-un tren
Pentru astăzi v-am pregătit un super-banc amuzant, pentru a vă destresa și pentru a avea parte de o porție copioasă de râs.
O nouă zi, un nou banc! Printre cele mai amuzant bancuri se numără cele cu chinezi. Cunoscute pentru modul în care amuză oamenii, noi vi l-am pregătit astăzi pe cel mai bun dintre ele, iar dacă nu ne credeți pe cuvânt, este suficient să citiți rândurile de mai jos. Iată bancul zilei:
„Un român şi un chinez se întâlnesc într-un tren. Chinezul, fiind politicos vrea să facă cunoştinţă. – Ian Kun Khoy! La care românul: – Vasile cu două”.
Alte bancuri haioase cu și despre chinezi
Un doctor român se întoarce din China, unde participse la un congres internaţional pentru reducerea natalităţii. Toţi se adună în jurul lui, curioşi să afle cum au rezolvat chinezii problema. – E foarte simplu. Când bărbatul vine la consultaţie, doctorul îl pune să-şi aşeze testicolele pe masă, le ţine bine, ia ciocanul şi le trage una tare cât poate. Pe cei prezenţi îi trece un fior rece pe spinare. Unul zice cu jumătate de voce: – Dar nu doare? La care doctorul, calm: – Doar dacă-mi dau din greşeală cu ciocanul în deget.
***
În faţa aeroportului Otopeni, un chinez urcă într-un taxi şi îl întreabă pe şofer: – Câţi locuitori are Bucurestiul? – Vreo 2 milioane – Minunat! Deci toţi vă cunoasteţi între voi aici.
***
E timpul să-ţi spun un lucru foarte important, i-am zis fiului meu de 15 ani. – Despre ce e vorba, tată? îngână el. – De fapt, tu ai fost adoptat, am şoptit eu. – Dar e imposibil! exclamă el. Semănăm prea bine unul cu celălalt… – Ei bine…i-am răspuns, asta pentru că suntem chinezi, la naiba!