BANCUL ZILEI | O femeie găsește lampa lui Aladdin

Publicat: 19/10/2024 | 10:12

Dragi cititori, CANCAN.RO vrea să vă facă să zâmbiți în această zi, așa că vă prezintă un banc amuzant. Ce se întâmplă după ce o femeie găsește lampa lui Aladdin? Vei râde cu lacrimi!

Iată bancul de astăzi:

„O femeie găsește lampa lui Aladdin.
Imediat o freacă și, ca de obicei, un spiriduș iese din ea. Femeia se uită la el și își exprimă dorințele…
– Vreau ca soțul meu să mă privească doar pe mine…
– Eu să fiu unica din viața lui…
– Să ia micul dejun, să mâncăm și să dormim mereu împreună…
– Când se ridică, să fiu primul lucru pe care-i apucă…
– Să nu mă lase niciodată singură, nici când merge la baie…
– Să călătorească întotdeauna cu mine…
– Dacă mă pierde, să dispere și să-mi spună cât de mult îmi duce lipsa…
– Să nu mă lase niciodată-n pace si să mă ia oriunde cu el…
Si spiridușul a transformat-o într-un telefon mobil”.

CITEȘTE ȘI: BANC | BULĂ ȚINE „DIETA PESCARULUI”

CITEȘTE ȘI: BANC | După un chef cu „prelungiri”, Bulă ajunge acasă către dimineață

Alte bancuri amuzante

Preotul și păcatul fumatului

Un preot, la slujba de duminică:

– Copiii mei, nu fumați! Fiindcă o țigară duce la un pachet, un pachet duce la un pahar, un pahar duce la mai multe pahare, mai multe pahare duc la o femeie, o femeie la mai multe femei…

Îl întrerupe unul:

– Unde ați spus că se vând țigările astea?

Povestea unui pescar

– Astă vară, văd pe unul cu loz în plic, povestea un pescar, bag mâna în borcan şi trag: 5000 de lei. Mai trag: 10000 de lei. Trag iarăşi: 50000 de lei. Trag din nou…

– Ce doriţi să comandaţi, domnilor?, îl întrerupse ospătarul.

– Păi, câte cinci mici de căciulă şi două butelii de Murfatlar.

Ospătarul plecă să aducă ce i se comandase şi pescarul nostru reluă:

– Ei, și unde rămăseserăm?

– Ai tras din nou și…

– Da, am tras din nou… şi ce credeţi? Un ditamai balaur de crap de vreo 12 kg.

– Cum?! Din borcan?

– Care borcan?

– Cum care borcan?… De la loz în plic.

– Care loz în plic, măi fraţilor?

– Lozul cu noroc! De 5000 lei, de 10000 lei, de 50000 lei.

– Care noroc, care lei? Ei uite, vezi? Asta vă strică pe voi. Sunteți invidioşi și vă place să şi exageraţi…

Bulă, la spital

Într-una din zile, Bulă trebăluia prin bucătărie. O clipă de neatenţie la tocat zarzavaturi şi sângele începe să curgă.

Ia repede o cârpă, înfăşoară degetul şi fuga la spital. Intră la Unitatea de Primire Urgențe şi vede două uşi: „Bolnavi” şi „Accidentaţi”. Ca un cetăţean disciplinat ce este, Bulă intră la „Accidentaţi”.

Acolo, ce să vezi? Alte două uşi: „Cu sângerare” şi „Fără sângerare”. Aşa cum era firesc intră la “Cu sângerare”.

Alte două uşi: „De importanţă vitală” şi „Fără importanţă vitală”. Deschide uşa „Fără importanţă vitală” şi se trezeşte iar în stradă…

Pleacă nervos acasă unde familia îl întreabă:

– Ei, Bulă, te-au tratat bine?

– Nu s-a uitat nimeni la mine, dar organizarea e beton!!!