Bancul zilei / Le cerem scuze clienților și îi invităm să cumpere covrigul ros de șobolani

Publicat: 18/06/2021 | 10:33

Gluma, glumă…dar tare cumplit este când gluma se transformă în realitate! Problema șobolanilor din București a devenit tot mai adevărată și mai deranjantă, iar zilele trecute s-a și viralizat o fotografie dintr-un Mega Image, în vitrina căruia mișunau micile ființe la raionul de produse de patiserie.

Problema șobolanilor din București este una reală. După ce o fotografie cu o astfel de rozătoare surprinsă în raionul de produse de patiserie a devenit virală, cei de la timesnewroman.ro, în ironia și amuzamentul lor, au făcut o postare de toată frumusețea.

Postarea virală de pe timesnewroman, devenită „banc”

„Rezolvare rapidă după incidentul cu șobolani din Mega Image. Compania a lipit un sticker cu Vânzare Accelerată lângă covrigul ros de șobolani, discountul fiind de 50%. Reprezentanții companiei sunt convinși că covrigul se va vinde și au transmis și un mesaj plin de bun simț.

”Ne dorim să le acordăm scuze încă o dată clienților noștri, pe care îi invităm să cumpere covrigul ros de șobolani, dar care încă are sare pe el și e practic întreg. Suntem alături de clienții care doresc să fructifice o oportunitate financiară oferită de compania noastră și îi rugăm să uite cât mai grabnic cele întâmplate. Oricare ar fi dificultățile de moment, unde altundeva să se ducă la cumpărături, că în toate direcțiile sunt doar magazine Mega. Ce-o să facă? O să se ducă la Kaufland, că ăia au șobolani mai mici?”, a precizat Mega Image.

”Acum covrigul e și cu mac!”, spune un angajat al magazinului, care îi îndeamnă pe clienți să nu lase un incident minor ca acesta să le strice experiența din Mega. ”Probabil ați cumpărat sute de covrigi roși de șobolani de la noi din magazin. Ăsta măcar e la reducere!”, a declarat Robert Acrișor, șef raion patiserie la magazinul Mega Image infestat cu șobolani.”