BANCUL ZILEI | „Iubito, ies cu prietenii la o bere”
Ziua bună se cunoaște încă de dimineață, așa că trebuie începută cu zâmbetul pe buze. Iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță o să te amuze copios. Protagoniștii de astăzi formează un cuplu, iar el vrea să aibă parte de o seară cu băieții. Modul în care obține „dezlegarea” de la iubită este hilar.
– Iubito, ies cu prietenii la o bere!
– Mmmmmm …
– Știam că mă înțelegi și nu ai nimic de obiectat!
– Mhh… mmmmm…
– Hai nu mai face așa, te dezleg când vin.
(CITEȘTE ȘI: BANC | „BULĂ, CUM ÎMI STĂ CU BRĂȚARA ACEASTA?”)
Alte bancuri amuzante
La înmormântarea unui cardiolog.
Sicriul în formă de inimă este așezat într-o groapă în formă de inimă, pe care sunt puse coroane în formă de inimă. Un om începe să râdă.
– De ce râzi, ești nesimțit? Cum poți să râzi la înmormântarea unui asemenea om?
– Mă gândesc la înmormântarea mea, că sunt ginecolog…
Bulă ajunge acasă de la școală și îi zice tatălui:
– Tati, poți să îți scrii numele foarte repede?
– Da, sigur!
– Dar cu ochii închiși și deodată și foarte repede?
– Da, normal, Bulă!
– Atunci, tată, ia te rog hârtia asta și semnează!
Apartamentul lui Bulă a fost invadat de gândaci. A încercat toate metodele, dar gândacii nu mureau. Fiind deja disperat, Bulă se duce la o ghicitoare. Aceasta îi spune:
– Deschide ușa și spune cuvintele: „Gândacilor! Plecați din casa mea!”. Dar fii atent să nu zâmbești, că de altfel nimic nu se mai întâmplă.
Se duce Bulă acasă, deschide ușa și, pe un ton autoritar, spune:
– Gândacilor!! Plecați din casa mea!
Şi minune, gândacii, ascultători, încep să părăsească locuința. Ultimul așa de trist s-a uitat la Bulă, după care și-a continuat drumul. Neputându-se abține de la o așa priveliște, Bulă bufnește în râs. Ultimul gândac se oprește, se întoarce la Bulă, începe a zâmbi și strigă celorlalți:
– Fraților, haideți înapoi, că a glumit.
(VEZI ȘI: BANCUL ZILEI | „SUNT IUBITA TA, MI-AM FĂCUT UN CONT FALS CA SĂ VĂD DACĂ MĂ ÎNȘELI”)