BANCUL ZILEI | Chirurgul plastician și pacientele (ne)mulțumite

Publicat: 28/02/2023 | 08:52

Bancul zilei. Un chirurg plastician se afla la un restaurant, alături de un prieten. Rând pe rând, au intrat în local femei care au trecut prin „mâna” lui. Dialogul stârnește amuzament! Spor la râs!

Un chirurg plastician lua masa la restaurant cu un prieten. În restaurant intră o femeie superbă. Vine la masa lor, îl sărută pe obraz și zice:
– Dragul meu, m-ai transformat într-o prințesă.
Prietenul, mirat, întreabă cine e.
– Ăăă, păi e mama! Are 60 de ani.
– Wow, păi ai făcut o treabă grozavă.
După câteva minute, în restaurant apare o altă femeie, mult mai frumoasă. Se apropie de masa lor, îl sărută pe obraz pe chirurg și-i zice:
– Dragule, ai făcut minuni. Toți bărbații sunt nebuni după mine!
Prietenul întreabă, din nou, cine e.
– Ăăă, păi e soră-mea!
– Dumnezeule! Arată ca un fotomodel!
Deodată intră în restaurant ca o furtună o femeie superbă, cu un corp ce părea sculptat. Se apropie de masa lor. Toți ochii din local o urmăreau. Spre surprinderea tuturor, femeia îi dă o palmă chirurgului și-i zice:
– Ticălosule! Uite ce-ai făcut din mine! Mi-ai distrus viața! Cariera! O să sfârșești în Iad!
Prietenul se uită foarte mirat. Chirurgul zice:
– Despre asta nu vreau să vorbesc. A fost o greșeală. Am încurcat pacienții. Era tata!

Vezi și BANC | ALINUȚA VINE CU O PROPUNERE LA MAMA EI: „MĂ GÂNDEAM SĂ NE MUTĂM DIN ACEST BLOC”

Bulă stă la discuții cu un doctor

Bulă, la doctor:
– Cum aș putea trăi 100 de ani?
– Fumați?!
– Nu!
– Beți?!
– Nu!
– Mâncați de la fast-food?!
– Nu!
– În acest caz, ce rost mai are să trăiți 100 de ani?!