Este marți, a doua zi a săptămânii, ocazie cu care v-am pregătit un banc de nota 10. Nu trebuie, sub nicio formă, ratat. Vă garantăm o porție de râs copioasă, ca întotdeauna. Te vei înveseli instant și vei uita de toate grijile și problemele.
Unele dintre cele mai amuzante bancuri sunt cele care îi au în prim plan pe celebrul Bulă. Automat, intervine și ideea de haz de necaz. O discuție dintre eroul nostru și mai mulți băștinași a fost, de-a dreptul, fabuloasă. Spor la râs!
Bulă vindea ceapă, iar Trulă vindea ustoroi. Cineva le-a spus că ar putea avea un succes nebun dacă ar vinde unor băştinaşi de pe o insulă îndepărtată.
Bulă se duce primul. Ajunge pe insulă, descărcă ceapa şi se strâng toţi băştinaşii în jurul lui.
– Ce este asta? întreabă unul.
– Ceapă, zice Bulă. E foarte bună, gustă!
Gustă băştinaşul, îi place, se duce la şeful de trib şi-i spune povestea. Vine şeful de trib şi zice:
– Dă-ne ceapa ta şi îţi dăm ce avem noi mai de preţ.
Bulă, bucuros, le dă toată ceapa şi se întoarce încărcat cu lăzi, pline de bijuterii. Se duce şi Trulă, face la fel ca Bulă şi vine iar şeful de trib.
– Dă-ne usturoiul tău şi îti dăm ce avem noi mai de pret.
Trulă, în culmea bucuriei, le dă tot usturoiul. Încarcă lăzile cu comori şi când ajunge în tară, alege una să o desfacă în faţa lui Bulă.
După ce desface lada, să leşine: era plină cu ceapă.