Dragă cititorule, CANCAN.RO îți pune la dispoziție unul dintre cele mai amuzante bancuri din ultima perioadă. Astfel, vei reuși să ai parte de un început de săptămână cu zâmbetul pe buze, în momentul în care vei afla cum a reușit o tânără să își obțină permisul de conducere.
De această dată, personajele bancului sunt un bărbat și partenera lui care a obținut, recent, permisul de conducere. Acesta a rămas șocat în momentul în care tânăra i-a arătat ce a făcut cu o zi înainte, pentru a putea trece cu bine de examenul auto.
VEZI ȘI: BANCUL DE LUNI. „DRAGULE, I-AI DAT MAMEI PENSIA?”
„Prietena mea a luat ieri permisul, așa că am lăsat-o azi să conducă prin oraș apoi ne-am decis să oprim la un restaurant, să mâncăm câte ceva. A venit momentul parcării laterale, când am văzut-o foarte stresată, transpirând toată încercând să parcheze.
– Dragă, am încredere în tine, trebuie doar să faci exact cum ai procedat ieri, la traseu!
Și uite așa a început să mă descheie, încet-încet, la șliț…”