Bancul dimineții | Apartamentul lui Bulă a fost invadat de gândaci

Publicat: 06/07/2023 | 07:23

Ziua bună se cunoaște de dimineață, așa că trebuie începută cu zâmbetul pe buze. Iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță o să te amuze copios. Protagonistul de astăzi este Bulă, care se confruntă cu o invazie de gândaci. Pentru ca nu reușește să scape de ei decide să ceară ajutorul unei ghicitoare. Deznodământul este hilar. 

Apartamentul lui Bulă a fost invadat de gândaci. A încercat toate metodele, dar gândacii nu mureau. Fiind deja disperat, Bulă se duce la o ghicitoare. Aceasta îi spune:

– Deschide ușa și spune cuvintele: „Gândacilor! Plecați din casa mea!”. Dar fii atent să nu zâmbești, că de altfel nimic nu se mai întâmplă.

Se duce Bulă acasă, deschide ușa și, pe un ton autoritar, spune:

– Gândacilor!! Plecați din casa mea!

Şi minune, gândacii, ascultători, încep să părăsească locuința. Ultimul așa de trist s-a uitat la Bulă, după care și-a continuat drumul. Neputându-se abține de la o așa priveliște, Bulă bufnește în râs. Ultimul gândac se oprește, se întoarce la Bulă, începe a zâmbi și strigă celorlalți:

– Fraților, haideți înapoi, că a glumit.

(CITEȘTE ȘI: BANCUL NOPȚII | „CE SUNT ASTEA, IUBIRE?”)

Alte bancuri amuzante

Doi polițiști mergeau pe stradă când, la un moment dat, unul dintre ei cade într-o gaură de canal neacoperită. Celălalt polițist se chinuie să îl scoată și, după ce iese, cel care a căzut spune:

-Bă, îți dai seama ce norocos am fost?!

-De ce, mă?

-Păi cum mai ieșeam eu afară dacă era capacul pus la canal?!

 

Bulă se duce la interviu pentru un nou job. La final, șeful îi zice:

– Domnule Bulă, dacă aveți cumva vreo întrebare despre firma noastră, vă ascult.

– Păi… m-ar interesa să știu cam câți oameni lucrează în firma dumneavoastră.

– În general, cam un sfert…

 

– Bulă, cu cine vorbești la telefon de 20 de minute?
– M-ai prins, Bubulino. Recunosc, mi-am făcut amantă. Cu ea am vorbit.
– Lasă vrăjeala, Bulă! Tu pe mine să nu mă minți, că știu că ți-ai comandat iar pizza, umflatule!

(VEZI ȘI: BANCUL ZILEI | „DE CE TREMURAȚI, DOAMNĂ?”)