Bancul de Paște | Care este, de fapt, plurarul la „pască”

Publicat: 05/05/2024 | 17:05

Nu trebuie să treacă nicio zi fără o porție copioasă de râs, iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță o să îți aducă zâmbetul pe buze. Iar pentru că tot sunt Sărbătorile Pascale, protagoniștii de astăzi au o discuție pe marginea unui preparat specific pentru masa de sărbătoare. Mai exact, cei doi încearcă să își dea seama care este pluralul de la „pască”. Deznodământul este hilar.

– Băi, care e pluralul la „pască”? Sunt în magazin și îmi e rușine să cer.

– Nu știu.

– Păi tu cum ți-ai luat 2?

– Am zis „Dați-mi o pască” am stat două secunde și am zis „Ba nu, 2”

– Oh, mersi, bro, îți rămân dator.

(CITEȘTE ȘI: BANCUL ZILEI | CE A FĂCUT COCOȘUL ÎN PRIMA ZI DE PAȘTE)

Bulă și Bubulina fac Paștele la Poiana Brașov

De Paște, Bulă și Bubulina intră într-un hotel din Poiana Brașov. Bulă o vede pe recepționeră și o întreabă:

– Doamnă, mai aveți cazare?!

– Da, domnule!

– Și câți lei costă o cameră?

– 1.000 de lei pe noapte. Cu vedere la munte.

– Uitați cum facem! Vă dau 100 de lei și vă promitem solemn că nu ne uităm la munte.

Alte bancuri amuzante

Bulă, la reuniunea de 20 de ani se adresează foștilor lui dascăli.

– Stimații mei profesori, mă tot frământă o întrebare: chiar atât de imbecil eram, de mă lăsați corijent?

– Vaaai, se poate, domnule ministru?

 

După un chef de pomină doi prieteni buni s-au întâlnit să se dreagă. Unul zice:

– Mă Ioane, trebuie să-ți spun ceva. Mi-e rușine de mor, dar trebuie să-ți spun că-mi ești prieten și mă macină prostia pe care am făcut-o.

– Spune mă, ce poate fi așa grav?

– Mă, aseară la chef m-am pilit bine și m-am sărutat cu prietena ta, trebuie să-ți spun că am și pipăit-o un pic. Da să nu te superi nici pe ea, că se pilise și ea mă. Asta e! La ce nebunie a fost acolo!

– Bă ești nebun? Prietena mea n-a fost cu mine la chef aseară!

– Dar cine era tipa aia care stătea lângă tine toată seara, aia șatenă, cu pulover roșu și blugi mulați?

– Aaa, zi așa!! Văru-meu Vasile, mă!

(VEZI ȘI: BANCUL SFÂRȘITULUI DE SĂPTĂMÂNĂ | CINA CEA DE TAINĂ ȘI NOTA DE PLATĂ)