Bancnota de zero euro apare în Europa. Se va pune în vânzare și va avea pe ea o figură celebră

Publicat: 16/01/2024 | 19:34

Urmează să apară o nouă bancnota în Europa. Aceasta este una comemorativă și marchează 80 de ani de la Debarcarea în Normandia. Noua bancnotă de zero euro o să fie produsă în 3.000 de exemplare și urmează să fie pusă în vânzare începând cu luna februarie. Cum va arăta aceasta?

O nouă bancnotă va apărea în curând în Europa. Valoarea acesteia este de 0 euro și o să fie pusă în vânzare în Franța, începând cu luna februarie. Bancnota comemorativă o să fie comercializată de Euro Banknote Memory și marchează 80 de ani de la Debarcarea în Normandia.

Noile bancnote vor fi ilustrate cu fotografii vechi de la eveniment, dar și cu un afiş pus pe străzile Londrei în 1940 din ordinul generalului Charles de Gaule. Este vorba despre trei date-cheie ale celui de-al Doilea Război Mondial:

  • 18 iunie 1940, data Apelului lui de Gaulle,
  • 6 iunie 1944, Ziua Debarcării în Normandia
  • 8 mai 1945, data semnării armistiţiului

Bancnota de zero euro este produsă de către Oberthur Fiduciaire, în 3.000 de exemplare, şi reia codurile de securitate ale unei bancnote adevărate – filigrame şi numere de serie unice.

Încă din anul 2015, Euro Banknote Memory comercializează astfel de bancnote-suvernir în locuri turistice precum Acvariul de la Saint-Malo şi Opéra Garnier. De această dată, noua bancnota care comemorează Debarcarea în Normandia o să fie pusă în vânzare începând cu data de 11 februarie la Isle, în Haute-Vienne, în apropiere de Lomoges. Iar cei care își doresc să o aibă acasă o pot achiziționa la prețul de 3 euro.

(CITEȘTE ȘI: MAI AI ACEASTĂ „COMOARĂ” ACASĂ? LA CE PREȚ SE VINDE O BANCNOTĂ DE 5.000 DE LEI DIN ANUL 1993, CU CHIPUL LUI AVRAM IANCU)

Bancnota de zero euro în România

Astfel de bancnote suvenir s-au produs și în România, ultima dintre ele fiind făcută special pentru Sibiu. Aceasta are inscripționat pe față imaginea Pieței Mari, clădirea Primăriei Sibiu, dar și Podul Minciunilor din centrul istoric al orașului. Pe verso, bancnota are Turnul Eifel din Paris și Colosseumul din Roma.

Bancnota de zero euro costă 17 lei și se găsește doar la magazinul Muzeului Național Brukenthal. Suvenirurile de tip bancnotă sunt tipărite într-una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană și au caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic.

„Bancnota suvenir de 0 euro Sibiu – Hermannstadt este comercializată în magazinul muzeului începând din luna septembrie (2023). Eurosuvenir România este deținătorul mărcii înregistrate „bancnota suvenir de 0 euro” pe teritoriul României. Proiectul lor își propune să promoveze la nivel european frumusețile de care țările europene se simt reprezentate, într-o manieră uniformă, inedită și elegantă”, declara reprezentanta muzeului sibian, Emilia Hasmatuchi.

(VEZI ȘI: TE ÎMBOGĂȚEȘTI, DACĂ MAI AI AȘA CEVA ACASĂ! PREȚUL IREAL LA CARE SE VINDE O MONEDĂ DE 100 DE LEI DIN ANUL 1992, CU CHIPUL LUI MIHAI VITEAZUL, ACUM, ÎN IANUARIE 2024)