Banc. Discuție între un bărbat și un operator 112.
Un bărbat sună la 112, răspunde centralista și-l întreabă:
– Ce urgență aveți?
– Două femei se bat pentru mine, răspunde tipul.
– Bun! Și care-i problema?
– Păi, cea mai urâtă este pe cale să câștige.
– Nevastă-mea îmi cere în fiecare zi bani. Azi 600 de lei, ieri 800 de lei..
– Păi, ce face cu atâția bani?
– Habar n-am, că nu i-am dat niciodată.
Soția se întoarce acasă și îl anunță pe soț:
– Dragul meu, medicul mi-a zis că, pentru a mă vindeca, trebuie să merg o lună la mare, alta la munte și una la țară. Deci, unde mergem prima dată?
– La un alt medic!
Soția vede că soțul își suge burta, în timp ce se cântărește:
– Să știi că asta nu te ajută!
– Ba ajută foarte mult, spune bărbatul. Altfel, nu pot vedea cadranul cântarului…
Noapte de iarnă, furtună. Un brutar tocmai voia să închidă magazinul, când intră pe ușă un client înfrigurat care voia să cumpere un cozonac.
– Sunteți însurat, domnule? – întreabă brutarul
– Bineînțeles! Dar ce, credeți că mama m-ar fi trimis la cumpărături pe o vreme ca asta?!
Sursă foto: Pixabay