BANC | Bulă, frizerul și calviția
Ziua bună se cunoaște încă de dimineață așa că trebuie începută cu zâmbetul pe buze. Iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță o să te amuze copios. Protagonistul de azi este Bulă. Acesta nu mai are podoaba capilară de altă dată, dar tot merge la frizer. Deznodământul este hilar.
Bulă a cam chelit. Cu toate că are doar 4 fire de păr, decide să se ducă la frizer.
– Păi bine, Bulă, și cum ai vrea să te aranjez?
– Cu cărare pe mijloc, două fire într-o parte și două într-o parte.
În timp ce încerca să îl aranjeze, îi cade un fir.
– Bulă, acum cum îl aranjăm?
– Păi așa șic, cu cărare într-o parte.
Doar că îi mai cade un fir și rămâne doar cu două.
– Ei, Bulă, ce fac acum?
– Cu cărare pe mijloc, cum altfel?!
Dar îi cade și penultimul fir.
– Bulă, ai rămas cu un singur fir. Cum te iau acum? În ce parte?
– Foarte simplu! Pe ăsta lasă-l vâlvoi, să-mi confere un aspect tineresc.
(CITEȘTE ȘI: BANCUL ÎNCEPUTULUI DE LUNĂ | „A INTRAT?!”)
„Sunt fierbinte, ce doriți?”
Un individ avea nevoie de un instalator, așa că îl roagă pe un prieten să-i comande unul. Zis și făcut. Pune mâna pe telefon și-l sună pe instalator:
-Bună ziua…
-Sunt fierbinte, ce doriți?
-Ce număr de telefon mi-a dat ăsta?, se întreabă omul, care închide telefonul și formează numărul din nou.
-Alo? Aș dori…
-Alo… sunt fierbinte…
-Auzi, cucoană… eu nu-mi văd capul de treabă și matale îți arde de alte alea. Trântește telefonul și-l sună pe prieten:
-Bă, ce număr de telefon mi-ai dat? Că-mi răspunde una și-mi spune că-i… fierbinte.
-Păi, Fierbinte Ion îl cheamă pe instalator. Cred că ți-a răspuns nevastă-sa.
Alte bancuri amuzante
Soțul și soția în dormitor, aud cum vecinii lor fac dragoste. Soțul către soție:
– Hai să sărim un pic, ca vecinii noștri să creadă că facem dragoste.
Au sărit, după care s-au culcat. A doua zi la dejun, soția îi pune în fața soțului o farfurie goală:
– Mănâncă dragule.
– ??
– Lovește cu lingura-n farfurie, lasă să creadă vecinii că tu mănânci.
O femeie găsește lampa lui Aladdin. Imediat o freacă și, ca de obicei, un spiriduș iese din ea. Femeia se uită la el și își exprimă dorințele…
– Vreau ca soțul meu să mă privească doar pe mine…
– Eu să fiu unica din viața lui…
– Să ia micul dejun, să mâncăm și să dormim mereu împreună…
– Când se ridică, să fiu primul lucru pe care-i apucă…
– Să nu mă lase niciodată singură, nici când merge la baie…
– Să călătorească întotdeauna cu mine…
– Dacă mă pierde, să dispere și să-mi spună cât de mult îmi duce lipsa…
– Să nu mă lase niciodată-n pace si să mă ia oriunde cu el…
Și spiridușul a transformat-o într-un telefon mobil.
(VEZI ȘI: BANCUL ZILEI | SOȚIA URLĂ: „EU AM CUMPĂRAT CASA, MOBILA, MAȘINA. TU?”)