BANC | Angajatul merge să discute cu șeful: ”Știți, nu vreau s-o iau pe ocolite. Aș vrea o mărire”

Publicat: 22/02/2022 | 16:41

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un patron și angajatul său a devenit virală.

”-Scuzați-mă, domnule. Pot să vorbesc cu dumneavoastră?

 -Sigur, intră! Ce pot să fac pentru tine?

 -Știți, sunt angajatul acestei firme de peste 10 ani.

 -Așa…

 -Nu vreau s-o iau pe ocolite. Aș vrea o mărire de salariu. Sunt mai multe companii care mă caută, dar am zis să vorbesc cu dumneavoastră prima dată.

 -O mărire? Ți-aș da o mărire de salariu, dar nu e timpul potrivit pentru asta.

 -Vă înțeleg și știu că situația economică are un efect negativ asupra vânzărilor, dar trebuie să luați în considerare faptul că muncesc mult, am inițiativă și sunt loial acestei companii de peste 10 ani.

 -Ok, luând în considerare acești factori și pentru că nu am chef să caut pe altcineva în locul tău… îți ofer o mărire de 10% și încă 5 zile de concediu pe an. Ce zici?

 -Excelent! Mulțumesc, domnule! 

 -Înainte să pleci, de curiozitate, care sunt companiile care te caută?

 -Ohhh, Electrica, Distrigaz, Vodafone, Apanova și banca”, este bancul zilei.